Antena 3 CNN Actualitate Social Un bărbat din Iaşi a comandat bani falşi de pe internet şi a vrut să îi schimbe la o casa de curs valutar. Reacţia angajatului

Un bărbat din Iaşi a comandat bani falşi de pe internet şi a vrut să îi schimbe la o casa de curs valutar. Reacţia angajatului

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 20:23 05 Apr 2021 Modificat la 20:27 05 Apr 2021

Astfel, în urma a două percheziții domiciliare, în municipiul Iaşi, polițiștii ieșeni au identificat un bărbat bănuit de punere în circulație de valori străine falsificate şi tentativă la înșelăciune. 

Potrivit poliţiştilor, în urma perchezițiilor, din locuința individului au fost ridicate 6 bancnote falsificate, în cupiură de 100 de euro.

”Din cercetări a reieșit că, la data de 18 martie, un bărbat s-ar fi deplasat la un punct de schimb valutar din municipiul Iaşi, unde ar fi oferit, spre schimb, pe lângă alte bancnote de 50 de euro, şi o bancnotă falsificată, deși ar fi cunoscut acest aspect", spun polițiștii.

Angajatul case de schimb a alertat poliția

"Angajatul casei de schimb valutar ar fi identificat bancnota falsificată şi a anunţat poliția, stabilindu-se că bărbatul în cauză ar mai deține la domiciliu şi alte bancnote falsificate, în cupiură de 50 şi 100 de euro, pe care le-ar fi comandat de pe internet”, se arată într-un comunicat de presă, citat de DCNews.ro

În acest context bărbatul a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, vineri, 3 aprilie.

Totodată, față de acesta a fost dispus controlul judiciar pentru 60 de zile. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole