Cadouri de sărbători pentru profesori. Cât de scumpe au ajuns darurile din partea părinților
Publicat acum 11 ore si 32 minute
Update 19.30: Copilul va fi transferat la Craiova pentru operație.
Din primele cercetări, bărbatul ar fi cunoscut cu probleme psihice. În momentul în care echipa de salvare a ajuns la fața locului cei doi erau conștenți, dar au suferit multiple traumatisme, a confirmat un reprezentant al amublanței Vâlcea pentru News Hour with CNN.
„La data de 05.01.2022, IPJ Vâlcea a fost sesizat prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 41 de ani, cunoscut cu probleme psihice, și copilul său în vârstă de 7 ani s-au precipitat de la et. 4 al unui bloc de locuințe. Victimele au fost transportate la spital în stare de conștiență, cu multiple traumatisme.”, a transmis IPJ Vâlcea.
Știre în curs de actualizare