Antena 3 CNN Actualitate Bărbatul care a anunţat la 112 cazul tatălui ce îşi ascundea copilul mort, în Sighetu Marmaţiei: "M-am gândit că ceva nu e bine"

Bărbatul care a anunţat la 112 cazul tatălui ce îşi ascundea copilul mort, în Sighetu Marmaţiei: "M-am gândit că ceva nu e bine"

Vasile Dale
1 minut de citit Publicat la 15:08 24 Mai 2022 Modificat la 15:08 24 Mai 2022

Bărbatul, vecin cu tatăl suspectat că a ascuns trupul neînsufleţit al fiului, a explicat că, la un moment dat, după ce a realizat că ceva nu este în regulă, a încercat să le ofere mâncare, însă tatăl copiilor a refuzat orice ajutor şi i-a interzis să intre în curte.

"Am vrut să îi dau ceva să dea la copil şi mi-a zis că nu am ce să caut în curte, că nu mă lasă să intru în curte. Şi atunci i-am zis că sun la Poliţie pentru că nu l-am mai văzut, nu l-am auzit plângând.

Şi până la urmă, au venit de la Poliţie şi atunci el a fugit cu un sac înăuntru. Eu nu l-am văzut cu sacul, dar l-a văzut nepotul meu şi cu o vecină.

Când a ajuns Poliţia acolo, l-au găsit în sac şi l-au luat.

El plângea tare mult (n.r. copilul) şi nu l-am auzit de o lună. Se auzea până în casă când plângea. N-am auzit nimic, niciun fel de mişcare şi m-am gândit că ceva nu e bine.

Ce motive a avut? Pentru bani. Că el mai lua bani de pe ei (n.r. de pe urma copiilor). Probabil că s-a gândit că a luna luna asta pensia, îl ascunse şi ia şi luna viitoare", a declarat Vasile Lemac, vecinul tatălui care şi-a băgat copilul mort într-un sac şi apoi în cuşca câinelui.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, tatăl băiatului a fost dus la Spitalul de Psihiatrie Sighetu Marmaţiei, acolo unde specialiştii ar fi stabilit că acesta a avut discernământ atunci când şi-a băgat fiul într-un sac şi apoi l-a pus în cuşca câinelui.

Mai mult, aceleaşi surse arată că băiatul în vârstă de 14 ani ar fi murit pentru că nu a fost îngrijit corespunzător şi nu a primit mâncare şi apă.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole