Antena 3 CNN Actualitate Locale Bărbat acuzat că filma pe ascuns pacientele care foloseau toaleta unei clinici medicale din București

Bărbat acuzat că filma pe ascuns pacientele care foloseau toaleta unei clinici medicale din București

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 14:17 20 Ian 2023 Modificat la 14:36 20 Ian 2023

În această dimineață, 20 ianuarie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Investigații Criminale Sector 2 au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și județul Prahova, în vederea depistării unui bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de violarea vieții private.

În fapt, acesta ar fi montat dispozitive electronice audio-video, în interiorul unei clinici medicale din Sectorul 2.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, bărbatul este soțul uneia dintre administratorele clinicii medicale și de aceea avea acces în locație. Acesta ar fi montat camere în toaleta femeilor, disimulate în odorizante. Camerele surprindeau momentul când femeile foloseau toaleta.

Aceleași surse spun că o cameră era montată lângă o cadă care surprindea și toaleta de la distanță, iar alta era lângă vasul de toaletă și surprindea momentul când se așeza cineva pe el.

Bărbatul a fost condus la audieri, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violarea vieții private, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole