Antena 3 CNN Actualitate Locale Bărbat de 80 ani, omorât de urs în Mureş, găsit cu o dronă cu termoviziune

Bărbat de 80 ani, omorât de urs în Mureş, găsit cu o dronă cu termoviziune

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 14:25 25 Iul 2021 Modificat la 14:25 25 Iul 2021

Bărbatul de 80 de ani a fost găsit fără viaţă în zona satului Mura Mică (Teleac) din Mureş, după ce fiul său l-a dat dispărut. Noaptea trecută, oamenii l-au căutat până aproape de miezul nopţii, iar apoi au cerut ajutorul autorităţilor.

Directorul Salvamont Mureş, Robert Kocacs, a declarat că trupul bărbatului a fost găsit cu ajutorul unei drone cu termoviziune.

Este al doilea om omorât de urs în județ din acest an.

"La data de 25 iulie a.c., în jurul orei 00:05, polițiștii din Mureș au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că tatăl sau, de 80 de ani , din Gornești, lipsește de la stână.

De îndată, s-a constituit o echipă de cercetare formată din 11 polițiști ( dintre care un criminalist cu un câine de urmă) 4 jandarmi, 4 reprezentanți de la Salvamont Mureș, 1 polițist local, și un paznic de vânătoare, care s-a deplasat la fața locului, pentru efectuarea de 
activități de căutare.

În urma activităților, la o distanță de 300 de metri, a fost identificat bărbatul în cauză, care prezenta multiple leziuni traumatice, la nivelul întregului corp, posibil a fi provocate de animale sălbatice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor și cauzelor în care a survenit decesul", se arată într-o informare a Poliţiei.

Etichete: Teleac mures
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole