Fostul preşedinte american Barack Obama i-a adus un omagiu lui Michelle cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a căsniciei lor printr-un gest romantic şi foarte dulce, scrie Independent.
Michelle şi Barack Obama au sărbătorit pe 3 octombrie 25 de ani de căsnicie. Şi, cu toate că cei doi nu se aflau împreună în acea zi, surprizele pregătite i-au dat de gol că se iubesc ca doi adolescenţi.
În timp ce Michelle era prezentă la o Conferinţă pentru femei din Pennsylvania, evenimentul a fost întrerupt de o transmisiune video din partea lui Barack.
În primul rând, fostul lider american şi-a cerut scuze pentru faptul că intervine în timpul evenimentului. Apoi, i-a transmis soţiei sale un mesaj emoţionant de două minute, timp în care i-a făcut atât pe Michelle, cât şi pe cei din jurul ei să lăcrimeze.
„A trebuit să intervin în cadrul acestui eveniment pentru că astăzi sărbătorim 25 de ani de căsnicie. Iar faptul că m-ai putut suporta pentru un sfert de secol este o dovadă remarcabilă că eşti o persoană sănătoasă, minunată, răbdătoare”, şi-a început discursul Obama, potrivit People.