Antena 3 CNN Externe Barack Obama l-a sunat pe Vladimir Putin. Pe ce s-a axat discuția dintre cei doi lideri mondiali

Barack Obama l-a sunat pe Vladimir Putin. Pe ce s-a axat discuția dintre cei doi lideri mondiali

1 minut de citit Publicat la 23:27 13 Ian 2016 Modificat la 23:27 13 Ian 2016
Președintele american Barack Obama a purtat o convorbire telefonică miercuri cu omologul său rus Vladimir Putin în legătură cu căutarea unei soluții diplomatice în Siria și situația din estul Ucrainei, informează AFP și Reuters.

Cei doi lideri au evocat "eforturile în curs pentru favorizarea unei tranziții politice în Siria", a declarat Josh Earnest, purtător de cuvânt al Casei Albe. "Statele Unite și Rusia sunt interesate ca dosarul să avanseze", a adăugat el.

Cei 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU, inclusiv Rusia, au adoptat la mijlocul lunii decembrie o rezoluție ce stabilește o foaie de parcurs pentru a pune capăt celor aproape cinci ani de război civil în această țară. Pe lângă negocierile opoziție-regim și o încetare a focului, textul prevede un guvern de tranziție în termen de șase luni și alegeri în 18 luni, amintește France Presse.

În timpul acestei convorbiri telefonice cu Putin, Obama de asemenea a subliniat din nou necesitatea ca Rusia "să respecte angajamentele de la Minsk și să înceteze să-i sprijine pe separatiștii care destabilizează Ucraina", a precizat Earnest.

Ucraina și rebelii proruși au convenit asupra unui nou armistițiu cu efect imediat miercuri. Ultima încetare a focului în vigoare, anunțată la sfârșitul lunii decembrie, a redus semnificativ violențele în estul Ucrainei, deși de atunci ele sunt reluate sporadic, făcând cel puțin cinci morți de la începutul anului.

În timpul convorbirii, cei doi lideri au făcut de asemenea apel la dezescaladarea tensiunilor între Iran și Arabia Saudită și au evocat situația din Peninsula Coreea, a anunțat Kremlinul pe de altă parte, citat de Reuters.

 

Atmosferă tensionată la Roşia Montană după ce o mare parte din localitate a devenit sit istoric de interes naţional. Sunt localnici nemulţumiţi care spun că acest lucru nu le ţine de foame. Alţii în schimb salută decizia şi susţin că zona se poate dezvolta şi fără minerit. Urmăriţi un reportaj realizat în ţara aurului de Ştefan Păşcuţă şi Dorin Turc. - See more at: http://stiri.tvr.ro/rosia-montana--intre-minerit-si-turism--localitatea-a-devenit-sit-istoric-de-interes-national_69460.html#sthash.iRYvI2xF.dpuf

Etichete: Barack Obama Rusia SUA
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole