Antena 3 CNN Actualitate Câți bani a strâns statul român din taxa de solidaritate. Suma primită, de trei ori mai mică

Câți bani a strâns statul român din taxa de solidaritate. Suma primită, de trei ori mai mică

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 15:23 06 Iul 2023 Modificat la 15:23 06 Iul 2023

După achitarea taxei de solidaritate, statul român a reușit să stângă suma de 3,2 miliarde de lei, fiind de trei ori mai mică decât cea stabilită inițial.

Astfel, OMV Petrom a plătit 1,5 miliarde de lei, în timp ce Romgaz a acordat suma de 1 miliard de lei.

De asemenea, alte companii mai mici au plătit, către statul român, suma de 800 de miliarde de lei.

Alexandru Nazare, fost ministru de Finanțe, a explicat, la Antena 3 CNN, cum a ajuns România să primească o sumă mult mai mică.

Citește și: "Există niște limite maximale de radioactivitate, care nu au fost depășite" | Ministrul Mediului dezvăluie ce au detectat sistemele de monitorizare la Zaporojie

"La momentul respectiv, am depus un amendament care a fost discutat timp de aproape o lună și jumătate în coaliție. Amendamentul meu ar fi generat, la contribuția de solidaritate, un venit pentru stat de aproape 8 miliarde.

Varianta finală a legii a creat un impact de aproape 3,2 miliarde, într-un moment în care România are nevoie foarte mare de orice fel de venit.

Putem să privim partea goală a paharului, anume că am luat mult mai puțin, dar puteam să privim și partea plină, anume că dacă amendamentul nu ar fi fost depus, atunci am fi încasat, probabil, doar 1,5 miliarde de lei", a spus Alexandru Nazare, la Antena 3 CNN.

Etichete: taxă solidaritate
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole