Antena 3 CNN Economic Bani de la stat pentru plata ratelor sau pentru chirie. Categoriile de români care pot beneficia de acest privilegiu

Bani de la stat pentru plata ratelor sau pentru chirie. Categoriile de români care pot beneficia de acest privilegiu

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 15:25 24 Apr 2022 Modificat la 15:25 24 Apr 2022

Proiectul de lege prevede acordarea unor facilități pentru magistrați și familiile acestora, mai exact, procurori și judecători, ca ”formă de garantare a exercitării profesiei în mod independent și la un nivel corespunzător așteptărilor societății”, potrivit e-juridic.manager.ro.

Actuala legislatie prevede ca, lunar, magistraților să li se acorde sume lunar pentru decontarea chiriilor, având în vedere că numărul locuințelor de serviciu este limitat comparativ cu persoanele din sistem care au nevoie de o astfel de facilitate. 

Este vorba despre propunerea legislativă pentru completarea art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei.

Potrivit ei, se propune ca suma acordată cu titlu de chirie magistraţilor să poată fi folosită de către aceştia şi pentru achitarea unei rate sau părţi din rate pe care o plătesc pentru achiziţionarea unui locuinţe.

"Justiţia reprezintă o instituţie fundamentală a statului român care acţionează în scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi să participe la formarea profesională continuă.

(...) prin OUG nr. 27/2006 s-a stabilit, la art. 23 acordarea fie a unei locuinţe de serviciu, fie compensarea diferenţei dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuinţă de serviciu, potrivit legii, şi chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condiţiile legii.

În baza acestui articol, Ministerul Justiţiei alocă sume considerabile de bani, având în vedere că numărul locuinţelor de serviciu este limitat comparativ cu persoanele care se încadrează în prevederile legii. 

Mai mult decât atât, în ultimii ani, Ministerul Justiţiei nu a mai investit fonduri pentru cumpărarea de locuinţe noi care să poată fi utlizate drept locuinţe de serviciu.

Se observă că lunar se acordă sume magistraţilor pentru decontarea chiriilor, cu toate că acest drept ar putea fi valorificat maxim într-un mod mult mai util pentru aceştia.

Având în vedere realităţile societăţii actuale, precum deficitul major de personal din imele instanţe şi parchete, la momentul actual este necesară instituirea unor prevederi legale care să asigure loializarea magistraţilor.

Prin prezenta iniţiativă legislativă dorim să propunem ca suma acordată cu titlu de chirie magistraţilor să poată fi folosită de către aceştia şi pentru achitarea unei rate sau părţi din rate pe care o plătesc pentru achiziţionarea unui locuinţe.

Având în vedere că deja magistraţii au asigurat beneficiul chiriei, faptul că în locul compensaţiei lunare pentru chirie se poate opta pentru plata ratei bancare sau a unei părţi din aceasta, nu implică un efort bugetar suplimentar pentru instituţiile angajatoare”, se arată în expunerea de motive.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole