Antena 3 CNN Economic Câţi bani pierde România prin neintrarea în Schengen. Anunţul făcut de ministrul Economiei

Câţi bani pierde România prin neintrarea în Schengen. Anunţul făcut de ministrul Economiei

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 19:47 08 Dec 2022 Modificat la 19:47 08 Dec 2022

Veto-ul Austriei din Consiliul JAI, prin care România nu a fost primită în Spațiul Schengen, înseamnă pentru economia României pierderi de 10 miliarde euro anual, a spus ministrul Economiei, Florin Spătaru.

"O astfel de decizie înseamnă 10 miliarde de euro pe care economia România i-ar putea pierde prin neintrarea în Schengen şi aproximativ 1,5 miliarde de euro pe care îi plăteşte orice cetăţean sau orice companie care trebuie să tranziteze graniţele, neintrând în Schengen”, a spus ministrul la Digi 24.

"O decizie care ar fi trebuit să fie tehnică s-a transformat într-o decizie care, din punctul meu de vedere, contravine acelui principiu al solidarităţii de care de care ar trebui să dăm dovada în acest moment. Cred că sunt nişte costuri pe care le plătim de foarte mulţi ani, pentru că, tehnic vorbind, noi am îndeplinit aceste condiţii de foarte mult timp.

Vă daţi seama că aceste sume care ar fi trebuit să intre în bugetul României sunt necesare. De aceea, probabil că următoarea etapă va fi să vedem cum vom face ca o parte din aceste costuri totuşi să-i să fie alocate României, pentru că economia are nevoie de aceste fonduri”, a adăugat el.

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a anunţat joi, la Bruxelles, că România şi Bulgaria nu au fost admise încă în Spaţiul Schengen.

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne a respins joi aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen, două voturi fiind împotrivă, în condiţiile în care era nevoie de unanimitate.

Austria și Olanda au votat împotrivă și au blocat intrarea României în Schengen

Dintre cele 27 de ţări membre UE, Austria şi Olanda au votat împotrivă, cea din urmă menţionând că se opune doar aderării Bulgariei, conform unor surse concordante de la Bruxelles, care afirmă însă că discuţiile continuă pe tema aderării României şi Bulgariei.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole