Antena 3 CNN Actualitate Educație Se dau bani în plus pentru o categorie de părinți, din aprilie. Condiții de acordare și acte necesare

Se dau bani în plus pentru o categorie de părinți, din aprilie. Condiții de acordare și acte necesare

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 12:00 29 Mar 2024 Modificat la 12:00 29 Mar 2024

Potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial, începând cu luna aprilie, valoarea tichetelor de creșă crește cu 20 de lei, fiind vorba despre Ordinul ministrului Finanțelor nr. 497 din 19 martie 2024 și al ministrului Muncii nr. 660 din 26 februarie 2024.

Astfel, valoarea totală a tichetelor de creșă ajunge la suma de 640 de lei.

Art. 1. — „Pentru semestrul I al anului 2024, începând cu luna aprilie 2024, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creșă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificările ulterioare, este de 640 lei.

Art. 2. — Valoarea nominală stabilită la art. 1 se aplică și pentru primele 2 luni ale semestrului II al anului 2024, respectiv august 2024 și septembrie 2024”, se arată în ordin.

Beneficiari și condiții de acordare

Tichetele de creșă se acordă, lunar, tuturor angajaților care nu beneficiază de concediu și de indemnizația pentru creșterea copilului de până la doi ani, respectiv de până la trei ani, în cazul copilului cu handicap.

Tichetele sunt acordate, la cerere, angajaților din sistemul privat și de stat, putând fi folosite numai pentru achitarea taxelor la creșa unde este înscris copilul.

Nu pot beneficia de tichete de creșă asistenții maternali profesioniști sau persoanele la care este găzduit copilul și pentru care s-a instituit măsura plasamentului în regim de urgență, în temeiul Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, notează edupedu.ro.

Documente necesare pentru a primi tichete de creșă

Tichetele de creșă se distribuie salariaților, lunar, pentru fiecare dintre copiii lor naturali, inclusiv pentru fiecare copil adoptat, precum și pentru cei cărora li s-a instituit tutela, pe baza următoarelor documente:

a) cerere pentru acordarea tichetului de creșă;

b) actul doveditor eliberat de creșa/entitatea asimilată acesteia la care este înscris copilul;

c) documente care să ateste calitatea de părinte, respectiv certificatul de naștere al copilului, în cazul părinților naturali, sau hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției, în cazul copilului adoptat;

d) documente care să ateste calitatea de tutore, respectiv hotărârea judecătorească de instituire a tutelei sau, după caz, dispoziția autorității tutelare;

e) declarație pe propria răspundere că celălalt părinte sau, după caz, tutorele nu beneficiază de tichete de creșă, de concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap.

f) alte documente solicitate de angajator, după caz, potrivit regulamentului intern.

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole