Antena 3 CNN Economic Se dau bani de la stat | Românii afectați de situații de calamitate pot primi până la 10.000 de lei

Se dau bani de la stat | Românii afectați de situații de calamitate pot primi până la 10.000 de lei

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 15:55 08 Aug 2022 Modificat la 15:55 08 Aug 2022

Conform hotărârii 974/2022, publicată în Monitorul Oficial, Guvernul a alocat bugetul de 6.000.000 de lei în sprijinul familiilor şi persoanelor singure afectate, în cursul acestui an, de inundații, alunecări de teren, dar și de alte fenomene meteo severe, precum vânt puternic, grindină, viituri și altele.

Sumele oferite de statul român sunt duble față de cele de anul trecut. Acestea se vor acorda celor păgubiți, indiferent de veniturile pe care le au. Ele pot varia de la 1.500 până la 10.000 de lei, în funcție de unele criterii.

Familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție de până la 25% pot primi suma de 2.500 de lei.

Dacă locuințele au fost afectate în proporție cuprinsă între 25% inclusiv şi 50%, românii primesc câte 4.500 de lei.

La o proporție cuprinsă între 50% inclusiv şi 75%, suma este de 7.000 de lei. Cei ale căror locuințe au fost afectate în proporţie de peste 75% inclusiv pot primi câte 10.000 de lei. 

Pe lângă aceste ajutoare se acordă un sprijin de 1.500 de lei pentru bunurile deteriorate.

Așadar, în cazul în care locuința a fost afectată în proporție de 60% și are și are bunuri deteriorate, se va acorda un ajutor total de 8.500 de lei.

Dacă familia sau persoana singură deţine mai multe locuinţe afectate, ajutorul se acordă pentru un singur imobil.

În cazul în care din cauza inundațiilor și altor fenomene meteorologice s-au înregistrat și pierderi de vieţi omeneşti, se dau 7.500 de lei familiei, indiferent de numărul victimelor.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole