"Noi facem tot posibilul să accelerăm investiţiile în sectorul energetic. Cred că ele cumva merg la pachet. Mă refer la tema stocării. Este foarte important. Este nevoia numărul 1 în sistemul energetic românesc şi cu cât creştem ponderea de energie verde, deci producţie intermintentă, cu atât devine mai importantă stocarea pentru echilibrarea întregului sistem.
Am avut, şi îi mulţumesc prietenului meu Florin Spătaru, domnului ministru, pentru că împreună am lucrat la schemele de pe PNRR de la Ministerul Energiei pentru stocare: producţia de baterii, achiziţia de capacităţi de stocare. Au mers foarte bine apelurile acestea.
Le-am finalizat acum câteva săptămâni şi pe baza acestui succes din Fondul pentru Modernizare noi, până la finalul anului, tragem foarte tare să lansăm un apel pe stocare, achiziţia de baterii, undeva la 300-500 de milioane de euro buget total. Deci, bani nerambursabili, bani care se vor duce în economia românească", a spus Sebastian Burduja, ministrul Energiei, în cadrul conferinţei naţionale ”Lideri pentru viitor – sustenabilitate, viziune, inovație”.
"Beneficiarii vor fi companiile private, în principal, companii cum sunt şi ele din domeniul sustenabilităţii, care pot să complementeze investiţiile pe care le au în noi tehnologii de reciclare, de colectare, de procesare, tot ce au, cu panouri fotovoltaice şi baterii, iar pe producţia de energie verde, dar şi pe autoconsum, noi avem acum în derulare două apeluri de peste 800 milioane de euro.
Deci sunt investiţii enorme. În PNRR, vă reamintesc, am avut investiţia 1 - 460 de milioane de euro buget total şi am semnat contracte pentru aproape 2000 de megawaţi. Din Fondul pentru Modernizare, avem 815 milioane euro, dacă ţin bine minte cifra exactă.
Mă aştept să mai semnăm încă 2000 sau poate chiar 3000 de megawaţi producţie şi autoconsum. Pe producţie, vorbim de injecţie în reţea de energie verde, pe autoconsum, vorbim de mari companii, este o mare oportunitate în care îşi acoperă consumul propriu de energie electrică din aceste capacităţi", a spus Sebastian Burduja, ministrul Energiei.