Între timp, piaţa imobiliară dă semne că a "obosit", spun analiştii. O bancă din 5 deja avertizează că preţurile pentru imobile vor scădea, arată un raport al Băncii Centrale.
Pentru vara aceasta, circa 30% din băncile chestionate de BNR anticipează o tendinţă de scădere a cererii de credite. Subiectul a fost comentat sâmbătă, la Income, de Bogdan Mugescu, analist economic şi Dragoş Vâlceanu, fondatorul Asociaţiei Brokerilor Imobiliari.
"Toată lumea își dorește ca prețurile să scadă în așa fel încât populația să-și permită să-și cumpere o locuință în condiții financiare cât mai avantajoase pentru toată lumea. Din păcate, noi lucrăm pe costuri și costurile materialelor de construcții au crescut semnificativ, iar în acest moment nu ne putem aștepta la o scădere a prețurilor, cel puțin din acest punct de vedere, al costurilor
Din punct de vedere al cererii, într-adevăr se simte un recul, pentru că populația în momentul de față este într-o perioadă de expectativă să vadă ce se va întâmpla cu prețurile. Deci, cererea a scăzut într-adevăr un pic, dar nu ne așteptăm ca prețurile să scadă din acest motiv", a spus Dragoş Vâlceanu, fondatorul Asociaţiei Brokerilor Imobiliari.
"Aici avem un paradox, pentru că în general teoria spune că o investiție într-un imobil te protejează de inflație, dar în același timp confruntându-ne cu suprapunerea unor elemente cu care noi ca cetățeni nu ne-am mai confruntat în ultimii 20 de ani, expectativa românilor cred că vine nu doar din dorința de a vedea încotro se duc prețurile la imobile, ci și ce se întâmplă lună de lună cu traiul, pentru că avem o scumpire pe toate planurile, la toate alimentele de bază și la elementele de strică necesitate, energie, carburant și în același timp salariie nu cresc în același ritm", a spus, la rândul său analistul economic Bogdan Mugescu
Dobânzile sunt din ce în ce mai mari, iar majoritatea băncilor se pregătesc să însprească toate condițiile pentru acordarea creditelor. Între timp, piața imobiliară dă semne de oboseală, avertizează analiștii economici și imobiliari.
PREŢURI LA NIVEL NAŢIONAL
București
1.747 euro/mp
↑3,3%
Brașov
1.614 euro/mp
↑3,5%
Cluj-Napoca
2.465 euro/mp
↑2,2%
Constanța
1.484 euro/mp
↑0,6%
Iași
1.312 euro/mp
↑3%
Timișoara
1.451 euro/mp
↑0,6%
Sursa: Imobiliare.ro