Din 2016, România privește și mai mult către Europa. E anul în care la București se înființa prima Bancă pentru Alimente, după modelul Federației Europene a Băncilor pentru Alimente.
"Acest model vine cumva să ajute, pe de o parte, companiile să nu arunce produsele care, din diverse motive, nu mai sunt comerciale, dar ele sunt bune de consum şi pot să ajungă în zona socială", a declarat Gabriel Sescu, director Banca pentru Alimente.
Lidl România are sustenabilitatea în ADN. Astfel că a fost prima companie din România care a realizat misiunea și importanța proiectului și și-a luat angajamentul de a sprijini dezvoltarea Băncii pentru Alimente, ajungând să fondeze în 5 ani de parteneriat filiale regionale în 9 orașe ale țării.
"Un astfel de partener, implicat deja de ani de zile, devine un partener strategic. Discutăm de sute de tone de alimente, discutăm liniştit de peste 5 milioane de lei care ne-au fost oferiţi în decursul anilor", a precizat Gabriel Sescu.
Sutele de tone de produse pe care Lidl România le-a donat sunt, spre exemplu, cele care se apropie de scadență sau produse în termen dar care nu mai prezintă interes, precum dulciurile de Crăciun.
Traseul din magazinele Lidl la beneficiarii sociali e simplu și direct.
"Atunci când Lidl ne anunţă că la depozitul din localitatea X avem o anumită cantitate de produse, mergem şi preluăm marfa. Apoi, marfa colectată este distribuită unor organizaţii pe care noi le programăm", a explicat directorul Banca pentru Alimente.
În plus, Lidl a lansat campanii de informare și conștientizare, dar și o serie de soluții pentru fiecare dintre clienții săi de a evita risipa alimentară. Pentru că e o problemă a noastră, a tuturor.
"Parteneriatul pe care noi îl avem astăzi cu Lidl este o soluţie pe termen lung pentru a reduce risipa alimentară şi a ajuta persoanele lipsite de hrană, iar un astfel de model credem că ar trebui multiplicat la nivel naţional ca toate companiile care sunt în proprietatea unor bunuri ce riscă să fie aruncate din diverse motive să le doneze", a subliniat Gabriel Sescu.
E zi de bucurie pentru tinerii de la Centrul don Orione. Când ajung aici produse ușor de transportat, sar imediat în ajutor la descărcat.
"Banca pentru Almente este un realist şi un adevărat susţinător al centrului don Orione. În momentul în care eu nu mai scot bani din buzunar pentru a cumpăra acele produse şi le primesc ca donaţii din partea Băncii pentru Alimente, poate că reînnoiesc sandalele copiilor mai devreme decât să aştept până să se rupă. Sigur e economie şi e una destul de consistentă pe care eu o fac ca centru", a declarat Marius Bereşoaie, directorul Centrului don Orione.
E hrana de zi cu zi a 115 rezidenți, bătrâni și copii și adulți cu dizabilități grave, care locuiesc la Centrul don Orione. E o grijă în minus, e un ajutor nesperat și o calitate a vieții mai bună pentru beneficiari.