Antena 3 CNN Life Știinţă Balenele gri s-au micșorat cu 2 metri în ultimii 20 de ani (Studiu)

Balenele gri s-au micșorat cu 2 metri în ultimii 20 de ani (Studiu)

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 07:00 15 Iun 2024 Modificat la 07:06 15 Iun 2024

Încălzirea globală afectează şi dezvoltarea mamiferelor marine. Un studiu recent arată că balenele gri din Oceanul Pacific s-au micşorat cu aproape doi metri în doar 20 de ani, iar puii au şanse din ce în ce mai mici de supravieţuire, informează AFP, citată de Agerpres.

Balenele gri, care trăiesc în nord-estul Oceanului Pacific şi ajung şi la o lungime de 13 metri, s-au micşorat cu 1 metru şi 65 de centimetri. Reducerea cu 13% a dimensiunii lor a fost provocată de încălzirea globală, o arată un studiu al Global Change Biology.

"Există două fețe ale acestei monede. Una este că sunt mai mici pentru că nu pot obține suficientă energie pentru a crește la fel de mari, dar ar putea fi mai mici pentru că este vorba de un habitat foarte puțin adânc." explică ecologistul marin Eight Torres.

Cercetătorii au analizat înregistrări realizate cu drone în perioada 2016-2022 a 130 de balene a căror vârstă era estimată sau cunoscută, făcând comparaţii între cele născute în 2000 şi cele născute în 2020.

Micşorarea este mai pronunţată în cazul femelelor

Considerate ''santinele ale ecosistemului'', aceste cetacee rămân în apropierea coastelor şi se hrănesc în ape mai puţin adânci şi mai calde în comparaţie cu alte populaţii de mamifere marine.

"Ele coboară de fapt în sedimente. Aspiră o grămadă de sedimente, aduc toate aceste amfipode și apoi scuipă toate sedimentele și apa. Și toată această rețea alimentară depinde de mare", explică şi ecologistul Joshua Stewart.

"Specia în ansamblu a trecut prin schimbări dramatice, de la ere glaciare, care, știți, le-au blocat din habitatul lor din Arctica, până la perioade de încălzire globală. Așadar, știm că se pot adapta și că, probabil, nu vor dispărea ca urmare a schimbărilor climatice pe termen scurt. Dar asta nu înseamnă că populațiile lor nu vor fi semnificativ modificate.", mai susţine Stewart.
Studiul a stabilit o corelaţie între această scădere în lungime şi perturbarea ciclului oceanelor provocată de schimbările climatice, în special a curenţilor care permit dezvoltarea planctonului, hrana balenelor.

Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole