O femeie a povestit pe internet cum a reușit să-și dezvețe copilul în a–și mai bate colegii de clasă.
„Unul dintre băieții mei, cel mare, pe când avea opt ani începuse să se bată mereu la școală. El nu voia să-mi spună de ce sare așa repede la bătaie. Învățătoarea îmi spunea că băiatul meu își lovește cu pumnii colegii din diferite motive.
Nu știam ce să fac, iar într-o zi am mers la vecina mea care are o fetiță de aceeași vârstă cu băiatul meu cel mare. I-am povestit prin ce trec și mi-a dat o idee genială.
M-am întors, le-am făcut de mâncare și după micul dejun i-am spus băiatului cel mare că azi se îmbracă cu hainele pe care le-am lăsat în sufragerie. A ridicat din umeri nepăsător și s-a dus să vadă ce haine am ales.
Împrumutasem de la una dintre fetițele vecinei o bluză roz – roz care avea pe piept un fluture cu paiete, așa că l-am obligat să poarte bluza aceea o pereche de pantaloni.
Din momentul în care a ajuns la școală toată lumea râdea de el, așa a învățat pe pielea lui cum e să fii victimă”, potrivit unica.ro.