Băiatul a şi filmat totul, iar în imagini se vede cum acul vitezometrului ajunge şi la 180 de kilometri pe oră. Ulterior a pierdut controlul volanului în sensul giratoriu de la intersecția centurii cu Drumul Careiului, a lovit o bordură și s-a răsturnat.
Ceilalți trei tineri din mașină au reușit să fugă. Tânărul a fost însă identificat de Poliția Rutieră și l-au testat, rezultând că acesta ar fi condus sub influența substanțelor psihoactive, evident fără permis de conducere, potrivit PresaSM.
Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru furt în scop de folosință, conducere fără permis și conducere sub influența substanțelor interzise. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită grav!