Antena 3 CNN Actualitate Locale Bacterii periculoase descoperite în mâncarea care a omorât trei oameni la Spitalul Murgeni

Bacterii periculoase descoperite în mâncarea care a omorât trei oameni la Spitalul Murgeni

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 13:21 08 Dec 2023 Modificat la 13:21 08 Dec 2023

Potrivit unui document transmis de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor către Prefectura Vaslui, în borșul de pește oferit de Mănăstirea Florești pacienților de la Spitalul Murgeni au fost identificate trei bacterii periculoase.

Astfel, în preparatul de la mănăstire s-au identificat Clostridium perfringens, Bacillus cereus și cerulida. 

De asemenea, documentul arată că încă de pe 29 noiembrie autoritățile din Vaslui știau că în mâncarea oferită pacienților au fost găsite aceste bacterii.

Este vorba despre cantități mici, însă despre care medicii legiști sunt în măsură să stabilească dacă acestea pot conduce la deces.

Citește și: "Nu au ridicat un pai". Orașul din România unde chiriile costă doar 9 lei pe lună, însă oamenii sunt îngroziți să locuiască aici

Cert este că aceste bacterii provoacă tulburări digestive grave. 

Amintim că trei pacienți de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni au murit pe data de 23 noiembrie, în timp ce alți 29 au fost transferați la spital, cu simptome grave.

Cu o zi înainte, aceștia au mâncat numai preparate din pește.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole