Ministrul Educaţiei spune că au existat astfel de solicitări din partea elevilor şi a profesorilor dar în cele din urmă nu s-a materializat nimic.
"La momentul acesta, eu cred că nu ar trebui să vorbim despre examenul de Bacalaureat, pentru că îi speriem pe cei care sunt acum în clasa a XII-a. De la anul, tot prin consultare publică, îmi doresc să discutăm despre un examen de Bacalaureat în care ultima probă să dea posibilitatea şi elevilor care sunt la liceele tehnice sau la vocaţional să îşi aleagă o disciplină de profil, pentru că, de exemplu, la un liceu tehnologic fac discipline tehnice pe care nu le valorifică printr-un examen şi ei îşi doresc. În cadrul Ministerului Educaţiei au fost nenumărate propuneri în sensul acesta, chiar şi de la profesori, nu numai din partea elevilor. Încă din 2016, când eram secretar de stat, am primit astfel de solicitări, numai că s-a terminat mandatul", a precizat Anisie, potrivit Adevărul.