Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Rușii au reluat bombardamentele la Azovstal imediat după evacuarea unui mic număr de civili

Rușii au reluat bombardamentele la Azovstal imediat după evacuarea unui mic număr de civili

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:51 02 Mai 2022 Modificat la 19:51 02 Mai 2022

"Am reușit să scoatem din adăposturile anti-aeriene mai mult de 100 de omeni, care se îndreaptă spre teritoriile controlate de Ucraina. Sperăm că rușii ne vor permite să finalizăm această operațiune", a declarat primarul din Mariupol, Vadim Boicenko, referindu-se la cei evacuați, sâmbătă, din complexul siderurgic Azovstal.

În ceea ce privește evacuarea soldaților ucraineni, dintre care cel puțin câteva sute încă rezistă la Azovstal, Boicenko a spus: "Problema evacuării militare reprezintă o procedură separată și un proces separat de negociere. Este un proces 'închis', negocierile sunt în curs".

Evacuarea refugiaților civili de la Azovstal și evacuarea civililor din Mariupol sunt operațiuni distincte, după cum a arătat corespondentul CNN, Gustavo Valdes.

Corespondent CNN:  "Ucrainenii spun că rușii compromit procesul de evacuare"

"Avem acum o înțelegere mai clară a operațiunii. Există două părți. Una presupune să fie scoși oamenii din Mariupol. Sunt încă aproximativ 100.000 oameni blocați în acest oraș.

O parte a populației a fost mutată spre Zaporojie.

O a doua mișcare a fost aceea de a scoate oameni din combinatul siderurgic Azovstal, unde lucrurile sunt mai complicate.

Chiar dacă în weekend autoritățile ucrainene au anunțat că au reușit să scoată oameni de acolo, forțele rusești au reluat atacurile în timpul nopții, iar ucrainenii spun că forțele invadatoare compromit procesul de evacuare.

Presa rusă transmite diverse cifre - care nu pot fi confirmate independent - în legătură cu cei care ar dori să rămână în teritoriile controlate de ruși, mai degrabă decât să se mute în zonele controlate de ucraineni", a transmis corespondentul CNN, Gustavo Valdes.

Foto: Uzinele Azovstal, 30 aprilie 2022

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole