Antena 3 CNN Actualitate Social Avocatul Poporului va efectua anchete cu privire la problemele copiilor din România

Avocatul Poporului va efectua anchete cu privire la problemele copiilor din România

3 minute de citit Publicat la 13:15 30 Mar 2017 Modificat la 13:15 30 Mar 2017

Avocatul Poporului a anunţat joi că va efectua o serie de anchete cu privire la problemele copiilor din România, care vizează printre altele efectele migraţiei părinţilor, violenţa în familie, consumul de droguri, substanţe halucinogene şi alcool, delincvenţa juvenilă, excluziune socială, exploatarea prin muncă, discriminare, abuz fizic, psihologic şi sexual, scrie Agerpres.

Într-un comunicat de presă remis joi, Avocatul Poporului susţine că a luat această decizie după campaniile de presă şi studiile organizaţiilor non-guvernamentale privind problemele referitoare la dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, emoţional, intelectual.

'Îngrijorat de situaţia copiilor din România, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi va efectua o serie de anchete, analize, demersuri la autorităţi/instituţii şi va întocmi un raport special cu privire la situaţia copiilor din România care va fi înaintat, conform Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului. Sesizarea din oficiu şi anchetele vizează, între altele, posibila încălcare a art. 22 şi art. 49 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi protecţia copiilor şi a tinerilor', se arată în comunicat.

Avocatului Poporului spune că demersurile sale sunt justificate de campaniile de presă, rapoartele sau studiile organizaţiilor non-guvernamentale, precum şi ale unor instituţii internaţionale, realizate în ultimul timp, privind problemele copiilor.

În cadrul raportului pe care îl va întocmi, Avocatul Poporului intenţionează să detalieze aspecte legate de interesul superior al copilului, serviciile destinate copiilor, protecţie, nutriţie, sănătate, educaţie, bunăstare, efectele migraţiei părinţilor, abandonul copiilor (inclusiv copiii străzii), fenomenul violenţei (în familie, în şcoală, în societate şi în instituţii), consumul de droguri, substanţe halucinogene şi alcool, delincvenţa juvenilă, excluziune socială, traficul pentru exploatare sexuală şi constrângerea spre muncă în industria sexului, exploatarea prin muncă, discriminare, abuz (fizic, psihologic, sexual şi neglijenţa gravă a părinţilor) şi copiii refugiaţi ori solicitanţi de azil, copiii cu dizabilităţi, copiii privaţi de libertate.

Pe lângă realizarea unei radiografii, prin culegerea de date descriptive ale situaţiei existente, raportul special privind situaţia copiilor din România va urmări formularea de propuneri de modificare şi completare a legislaţiei, precum şi luarea unor măsuri în scopul îmbunătăţirii situaţiei copiilor.

Documentul va reprezenta, de asemenea, o informaţie complementară menită să sprijine statul român în elaborarea unor politici sociale pertinente în domeniul protecţiei copilului, cu scopul de a elimina cauzele care generează fenomene sau situaţii alarmante, unele prezentate în mass-media ori în rapoartele/studiile organizaţiilor non-guvernamentale şi ale instituţiilor internaţionale.

Avocatul Poporului prezintă şi o listă cu fenomenele şi situaţiile alarmante semnalate în articole de presă, rapoarte şi studii ale organizaţiilor neguvernamentale sau instituţii internaţionale.

*Peste 47% din copiii români trăiesc în familii cu o situaţie materială gravă (Eurostat 2016).

*Mai mult de jumătate dintre copiii din România se află în risc de sărăcie sau excluziune socială (Studiu realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii).

*Un copil de 16 ani, scos la licitaţie pentru 20.000 de euro pentru a se plăti nişte datorii la Fisc

*Situaţia copiilor cu afecţiuni cardiovasculare este dramatică în România

*În mediul rural, un copil din 10 merge la culcare flămând

*225.000 de copii din România merg la culcare flămânzi

*România, codaşa Europei la capitolul tratamentul bolnavilor de hemofilie

*România, codaşă la capitolul natalitate în Uniunea Europeană

*Conform statisticilor oficiale, peste 85.000 de copii din România au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate (Conferinţa Naţională Părinţi plecaţi, copii singuri acasă).

*În ultimii 6 ani s-a înregistrat o creştere alarmantă a dispariţiilor voluntare de copii, astfel peste 95% dintre cazurile de dispariţie a copiilor sunt reprezentate de plecări voluntare de la domiciliu sau din centrele de ocrotire, în timp ce numai 3,5% din cazuri au fost dispariţii nevoluntare şi accidentale (rătăciri, înec, calamităţi, accidente auto/feroviare, alarmarea părinţilor datorată lipsei de răspuns sau comunicare din partea copiilor) şi l,5% din cazuri au fost dispariţii în circumstanţe alarmante, cauzate de agresiuni, exploatări sexuale, unele din ele urmate de moartea victimei (www.centrulsintagma.ro).

*România are cea mai mare scădere la numărul copiilor vaccinaţi în ultimii cinci ani

*În anul 2016, la Telefonul Copilului 116111 s-au înregistrat 4.565 de situaţii de abuz asupra copiilor, abuz de tip bullying, violenţă în familie şi discriminare. Comparativ cu anul precedent, creşterea numărului cazurilor de abuz asupra copiilor este de 45,24%. (www.telefonulcopilului.ro/).

*Prin 'grija' statului, zeci de copii internaţi la Spitalul 'Louis Ţurcanu' primesc tratament din donaţii

*Criza citotasticelor lasă copiii fără tratament

*Circa 42% dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeţi funcţional, nu înteleg ce citesc (studiu al Centrului de Evaluare şi Analize Educaţionale).

*Avem cei mai săraci copii din UE, iar 1 din 5 abandonează şcoala

Etichete: copii
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole