Antena 3 CNN Actualitate Justiție Avocatul Poporului, Renate Weber, a sesizat CCR cu privire la modificările aduse prin OUG sistemului sanitar. "Afectează dreptul la sănătate al cetățenilor români"

Avocatul Poporului, Renate Weber, a sesizat CCR cu privire la modificările aduse prin OUG sistemului sanitar. "Afectează dreptul la sănătate al cetățenilor români"

2 minute de citit Publicat la 17:09 19 Feb 2020 Modificat la 17:09 19 Feb 2020

"Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. I pct. 1, pct. 2, pct. 5 şi pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.

Avocatul Poporului observă, între altele, faptul că iniţiatorul ordonanţei a omis să solicite şi să obţină avizul conform al Comisiei interministeriale pentru suport tehnic, organismul de la care era obligat de lege să îl ceară, întrucât O.U.G. 25/2020 are ca obiect de reglementare inclusiv asistenţa medicală de urgenţă. Acest fapt atrage neconstituţionalitatea întregului act normativ.

În condiţiile în care actul normativ sus-menţionat afectează drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, iar Legea fundamentală interzice adoptarea ordonanţelor de urgenţă care, prin obiectul de reglementare, afectează respectivele drepturi şi libertăţi, Avocatul Poporului constată că OUG nr. 25/2020 nu respectă această interdicţie, nu există nicio analiză care să justifice urgenţa şi nu este dovedită situaţia extraordinară care
a determinat emiterea ordonanţei de urgenţă.

În opinia Avocatului Poporului, OUG nr. 25/2020 încalcă dreptul la ocrotirea sănătăţii şi dreptul la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, prevăzute de art. 34 alin (2) si art. 47 alin. (2) din Legea fundamentală. În condiţiile în care mare parte din finanţarea de la bugetul de stat va fi transferată către sectorul privat, efectele pe termen mediu şi lung vor conduce la sărăcirea accentuată a sistemului public de servicii medicale, concomitent cu lipsa accesului la orice tip de servicii medicale al persoanelor care nu-şi permit accesarea serviciilor private. Avocatul Poporului atrage atenţia asupra faptului că domeniul reglementat de către actul normativ sus-menţionat este unul de interes public, iar în privinţa serviciilor medicale de urgenţă chiar un domeniu de interes strategic al statului.

Avocatul Poporului mai observă faptul că nu există un sistem concurenţial corect între furnizorii publici de servicii de sănătate şi cei privaţi, primii fiind supuşi unor condiţionări legale şi administrative. Spre exemplu, sectorul comercial achiziţionează materialele şi medicamentele după reguli proprii, fără a fi obligat să respecte legislaţia în domeniul achiziţiilor publice, pe când sectorul public este supus unor proceduri obligatorii, în conformitate cu legislaţia achiziţiilor publice, iar depunerea contestaţiilor, de către oricine, inclusiv de către concurenţi, este unul din motivele blocării multora din aceste achiziţii şi întârzierii lor. Ca atare, în situaţii de finanţare similară sau chiar de subfinanţare a spitalelor publice, există riscul unui fenomen de migraţie a medicilor şi a pacienţilor dinspre spitale publice înspre spitalele private.

O altă critică majoră este că prin O.U.G. nr. 25/2020 se liberalizează sistemul medical de urgenţă fiind deschisă finanţarea publică pentru tratamentul cazurilor de urgenţe critice de către sistemul privat. Suntem în prezenţa unei schimbări majore de paradigmă, care nu se poate realiza fără o dezbatere extrem de largă cu toate segmentele interesate ale societăţii. În context, Avocatul Poporului apreciază că, în condiţiile unei finanţări unice, provenind de la bugetul de stat sau bugetul asigurărilor sociale, scindată la un număr nedefinit de unităţi sanitare de urgenţă, rezultatul va fi închiderea unităţilor sanitare publice de urgenţă, cu consecinţa încălcării principiului solidarităţii, a dreptului la ocrotirea sănătăţii în unităţile sanitare de stat.

Drept urmare, statul, prin autorităţile sale, devine culpabil pentru nerespectarea obligaţiei constituţionale de asigurare a dreptului la asistenţă medicală în unităţile de stat", se arată într-un comunicat, potrivit Agerpres. 

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole