„În decizia Curții se spune clar. Curtea constată neconstituționalitatea art. 28 din OUG 1/1999, acel articol este cel care se referă la contravenții fără să existe însă o listă a contravențiilor, descrierea unui anume comportament pe care trebuie să îl avem(...).
Fiecare agent constatator este îndreptățit să interpreteze și să aplice ce crede el de cuviință, ori acest lucru intră în coliziune puternică total cu exigențele unui stat de drept”, a spus Renate Weber, joi seară, la Antena 3.
„Numai legea poate să prevadă restricționarea exercițiului unor drepturi și în al doilea rând legea trebuie să fie clară și previzibilă.
O decizie a Curții Constituționale produce efecte numai pentru viitor și numai de la data publicării în Monitorul Oficial.
Eu nu știu când va fi publicată în Monitorul Oficial(...).
Amenzile contestate în instanță vor avea câștig de cauză, spune Avocatul Poporului
În opinia mea, toate aceste amenzi, având în vedere decizia Curții Constituționale, dacă vor fi contestate în instanță vor avea câștig de cauză.
Sigur, fiecare judecător în parte va trebui să aprecieze dar în momentul în care textul pe baza căruia au fost date aceste amenzi este declarat neconstituțional îmi este greu să cred că un judecător ar putea să dea o altă soluție decât aceea de anulare a acestor procese verbale și implicit a amenzilor”, a mai spus Renate Weber la Sinteza zilei.
Renate Weber: Suntem țara cu cel mai mare număr de amenzi
Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea Avocatului Poporului şi a decis că OUG 34/2020, prin care a fost majorat cuantumul sancţiunilor aplicate în timpul stării de urgenţă, e neconstituţională.
„În ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, Curtea constată că aceasta a fost adoptată cu încălcarea art.115 alin.(6) din Constituţie, întrucât prin conţinutul său normativ a vizat restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale (dreptul de proprietate, dreptul la muncă şi protecţie socială, dreptul la informare, libertatea economică)”, a transmis CCR.