Antena 3 CNN Actualitate Avocatul Piperea: Nu stați, ieșiți în stradă!

Avocatul Piperea: Nu stați, ieșiți în stradă!

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 00:27 21 Sep 2016 Modificat la 00:27 21 Sep 2016

Avocatul Gheorghe Piperea spune că se trage de timp în Parlament cu privire la două legi - cea a independenței ANPC și cea a conversiei la cursul istoric - și îndeamnă populația să iasă în stradă, la nevoie.

Din păcate se trage de timp în Parlament cu privire la ambele legi pe care consumatorii de credite (și nu numai) le așteaptă - și cea a independenței ANPC, și cea a conversiei la cursul istoric. Nu prea mai e timp de amânări. În curând, se intră în campanie, iar Parlamentul nu va mai prea lucra. Dezbaterile pe cele doua legi - poate la Sfântul Așteaptă. Cei ce vor fi câștigat din această tragere de timp vor delincvenții care abuzează de puterea lor economică (pentru că pot și pentru că le permiteți). 

Nu stați. Trimiteți e-mail-uri, dați telefoane, intrați și comentați pe paginile de socializare ale parlamentarilor. La nevoie, ieșiți în stradă. Altfel, riscați să pierdem chiar și legea DIP.

PS Tocmai am aflat dintr-un mesaj în privat că unii angajați ai BNR dau în plată”, a scris avocatul Gheorghe Piperea, pe Facebook.

Etichete: Gheorghe Piperea
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole