Ministerul Sanatatii nu detine informatia ca ar exista medici falsi care profeseaza in Romania.
„Daca cineva detine informatii ca astazi sunt medici falsi care ofera servicii medicale in sistemul public sau privat de sanatate, are obligatia sa anunte organele competente, acest lucru punand in pericol vietile pacientilor”, transmite ministerul.
In urma cazurilor depistate in care persoane profesau meseria de medic cu parafe acordate ilegal, Ministerul Sanatatii a demarat un control la Directia de Sanatate Publica Bucuresti in cadrul caruia au fost verificate toate codurile de parafa eliberate de aceasta institutie din anul 2018 pana in februarie 2019. De asemenea, astfel de controale au fost derulate in mai multe directii de sanatate publica judetene.
De asemenea, pentru a evita situatiile ca si alte persoane care nu indeplinesc conditiile necesare sa practice medicina in Romania, Ministerul Sanatatii a elaborat un Ordin de Ministru care se afla in prezent in transparenta decizionala si care reglementeaza conditiile necesare pentru angajarea medicilor in sistemul de sanatate public si privat.
Facem mentiunea ca lista cu codurile de parafa eliberate a nivel national este elaborata de centrul de calcul al Ministerului Sanatatii si nu poate fi facuta publica deoarece contine date cu caracter personal.
„Mi se pare extrem de grava afirmatia conform careia astazi ar exista in sistemul de sanatate din Romania 3000 de medici falsi. Daca exista dovezi in acest sens, daca cineva stie ca exista o singura persoana care astazi practica medicina fara a avea acest drept, are obligatia de a informa imediat organele competente. Astfel de afirmatii fara dovezi fac foarte mult rau pacientilor, a caror incredere in personalul medical poate fi zdruncinata. Pe de alta parte, suspiciunile create astfel afecteaza si medicii care fac tot ce le sta in putinta pentru sanatatea noastra. Am luat masuri indata ce am aflat despre primul caz in care o persoana si-a obtinut ilegal codul de parafa, astfel incat sa nu mai existe posibilitatea crearii de brese in sistem. Este vorba chiar despre persoana pe care o apara astazi domnul avocat Daniel Ionascu, cel care afirma ca sunt alte mii de medici in situatia clientului sau. Sunt sigura ca justitia isi va face datoria in toate cazurile de depistate pentru a da un exemplu celor care s-ar mai gandi de acum incolo ca se pot juca de-a medicii punand in pericol vietile oamenilor”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sanatatii.