Antena 3 CNN Actualitate Avocatul familiei Măceșanu, declarații șocante: "În ianuarie, Gheorghe Dincă ar putea fi pus în libertate"

Avocatul familiei Măceșanu, declarații șocante: "În ianuarie, Gheorghe Dincă ar putea fi pus în libertate"

1 minut de citit Publicat la 10:47 18 Noi 2019 Modificat la 10:47 18 Noi 2019

Avocatul familiei Alexandrei Măceșanu, Aurel Moldovanu, a declarat că, în luna ianuarie, atunci când se împlinesc cele șase luni de când Gheorghe Dincă se află în arest preventiv, acesta ar putea fi eliberat. 

Întrebat dacă se confirmă informația potrivit căreia familia Alexandrei Măceșanu ar urma să ajungă zilele următoare la DIICOT, avocatul familiei fetei a spus că "așa am înțeles și eu. Urmează ca săptămâna aceasta sau cealaltă să vină să studieze și dânșii dosarul, să vadă exact ce s-a mai întâmplat cu privire la ce am solicitat noi. Deocamdată nu ni s-a răspuns dacă ni s-a admis cererea de contraexpertiză. Nu știm nimic". 

"Încă de la început am spus că nu sunt probe care să conducă spre aceste crime efectuate de Dincă. Ele sunt demonstrate prin modalitatea incorectă în care s-au administrat aceste probe pe săvârșirea infracțiunii de omor întrucât arderea în butoi nu poate fi supusă unei astfel de situații, de fapt și de drept". 

În ianuarie se fac 180 de zile de când Gheorghe Dincă se află în arest preventiv, iar acesta ar putea fi pus în libertate, a spus avocatul. "Se poate pune în libertate. Nu poate continua sub nicio formă dacă dosarul nu este trimis în judecată pentru a se menține această măsură preventivă. În mod obligatoriu, organul de urmărire penală trebuie cumva să facă, ori să soluționeze dosarul, ori să-l pună în libertate. Gheorghe Dincă ar putea să ajungă să fie liber, să umble din nou pe stradă". 

"DIICOT este obligat să soluționeze cumva această cauză. Bine sau rău, vom vedea. În sarcina lui Dincă, ca infracțiuni s-au reținut două omoruri. Oare care e infracțiunea de trafic? Sunt destul de multe probe care conduc spre vinovăția lui Dincă, a familiei lui Dincă și a celorlalți membri din lumea interlopă", a mai spus avocatul Moldovanu. 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole