Antena 3 CNN Actualitate Avocatul doctoriței acuzate de omor: E important să se strângă probe cu respectarea principiului nevinovăției

Avocatul doctoriței acuzate de omor: E important să se strângă probe cu respectarea principiului nevinovăției

Andreea Ştefan
2 minute de citit Publicat la 18:02 14 Aug 2024 Modificat la 18:04 14 Aug 2024

Toni Neacșu, avocatul uneia dintre cele două doctorițe arestate preventiv pentru omor în dosarul morților suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon, a explicat în emisiunea Decisiv de la Antena 3 CNN că, în motivarea judecătorilor, aprecierile „sunt strict în legătură cu măsura arestării preventive”, nu au fost evaluate probele în sine.

„Având în vedere modalitatea prin care se judecă aceste măsuri de arestare preventivă și știind că nu s-au dat declarații în ședința de judecată, deci în continuare cele două doamne medic s-au prevalat de dreptul la tăcere, este evident că judecătorul nu a făcut altceva decât să evalueze ceea ce avea ca material probator din dosarul de urmărire penală, care s-a trimis odată cu această propunere de arestare preventivă. 

De altfel, pentru oricine a citit atât referatul, cât și această încheiere, ele circulă în spațiul public deși, în mod normal, nu ar trebui, dar pentru oricine a avut curiozitatea să le citească o să vadă că sunt extrem de asemănătoare, pentru că judecătorul nu a făcut altceva decât să aprecieze că la acest moment există suficiente probe care să ateste o suspiciune rezonabilă, că faptele e posibil să fie săvârșite. Sunt niște preluări din acel referat al Parchetului.

Dar cred că este foarte important să spunem pentru toată lumea că toate aceste aprecieri pe care le-a făcut acest judecător drepturi și libertăți sunt strict în legătură cu măsura arestării preventive, iar nu în legătură cu ce s-a întâmplat, în legătură cu probele ca atare, adică nu a făcut o evaluare a probelor, nu a stabilit că deja există o vinovăție.

Până în momentul de față, din cunoștințele mele, inculpatele în acest dosar încă nu și-au făcut nicio apărare”, a declarat avocatul Toni Neacșu în emisiunea Decisiv de la Antena 3 CNN.

Întrebat de ce ar putea face un medic lucrurile de care sunt acuzate cele două doctorițe de la Spitalul Sf. Pantelimon, avocatul Toni Neacșu a răspuns:

„Tocmai pentru că nu se face o evaluare a vinovăției pe fond, ci exclusiv în ceea ce privește această măsură preventivă, e preluat stadiul actual al anchetei. Vrem nu vrem, în spațiul public au apărut suficiente elemente să ne putem da cu toții cu părerea într-un fel sau altul. Nu știu dacă este cel mai indicat acest lucru. Cred că e important pentru toată lumea, atât pentru doamnele acuzate, cât și pentru cei care probabil vor mai fi acuzați, dar și pentru Justiție, și pentru sistemul medical, ca acest dosar să meargă în ritmul normal în care trebuie să meargă. Să se strângă probe cu respectarea principiului nevinovăției, a dreptului la apărare și așa mai departe”, a mai declarat avocatul Toni Neacșu.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole