"A existat o relație de prietenie de aproximativ 2 ani, deci relația de duhovnic a fost dublată de o relație de prietenie. Partea vătămată recunoaște acest lucru. Dânsa comunica aproape non-stop, noaptea, ziua, cu părintele și în această, să zic așa, relație, pe fondul acelei prietenii și abordări personale, a intervenit și acest incident din aprilie 2022.
Nu a existat o relație foarte profundă. Dar v-am spus, aceste aspecte vor fi analizate de procurori și de organe de anchetă”, a declarat avocata preotului Visarion Alexa.
Aceasta a lăsat de înțeles că data la care victima a depus plângerea ridică semne de întrebare.
”A depus-o pe 20 iulie, adică în ultima zi în care se putea formula plângere și acesta este un lucru destul de discutabil”, a precizat avocata.
Întrebată dacă agresiunea s-a petrecut în biserică, aceasta a răspuns: ”Nu. Nu pot să dau foarte multe date”.
Potrivit surselor Antena 3, preotul Visarion Alexa ar fi recunoscut faptul că a existat acea agresiune sexuală. Întrebată despre acest lucru, avocata nu a vrut să dea detalii.
”Cred că nu sunt eu în măsură să spun dacă sunt probe sau nu, dacă este vinovat sau nu”, a conchis avocata.