Antena 3 CNN Actualitate Justiție Avocatul Elenei Udrea: ”Sper ca la următorul termen să se prezinte în stare de libertate”

Avocatul Elenei Udrea: ”Sper ca la următorul termen să se prezinte în stare de libertate”

Andreea Ştefan, Corina Matlinschi
2 minute de citit Publicat la 14:01 14 Apr 2022 Modificat la 14:59 14 Apr 2022

Avocatul Elenei Udrea a cerut ca recursul în casație să fie amanat după data de 16 mai, fiind ulterior fixată data de 26 mai, pentru ca Elena Udrea să aibă timp, în cazul în care instanța hotărăște să suspende decizia de condamnare, să se prezinte la următorul termen în stare de libertate.

”Ideea a fost că pe 16 mai, când se judecă recursul în casație, există, cel puțin teoretic, posibilitatea suspendării deciziei de condamnare din Gala Bute și domna Udrea să poată să participe la următorul termen în stare de libertate”, a explicat Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea.

Elena Udrea a declarat că nu ar vrea să stea în arest în România, pentru că lasă de dorit condițiile din penitenciare.

”Speranța mea este că Instanța Supremă va admite una dintre celelalte căi de atac pe care le-am formulat și că doamna Udrea se va prezenta la celelalte termene în stare de libertate”, a mai spus avocatul fostului ministru al Turismului.

Procesul de la Curtea de Apel din Sofia a durat aproximativ o oră.

Elena Udrea a cerut să nu fie prezentă în sala de judecată, pe motiv că orice apariție mediatică îi pune viața în pericol.

Avocații ei, unul dintre ei fiind bulgar, au solicitat în instanță o măsură mai blândă, arestul la domiciliu, chiar și cu acea brățară electoronică cu care Elena Udrea să poată fi urmărită.

Motivul invocat de avocați a fost acela că fostul ministru al Turismului are mai multe probleme de sănătate și că și-a închiriat o locuință în Bulgaria.

Judecătorii au spus foarte clar că acel mandat de arestare european este unul valid, iar problemele de sănătate ale Elenei Udrea nu sunt atât de grave și că pot fi tratate din închisoare.

”Justiția din Bulgaria a admis trei lucruri: mandatul european de arestare este valid, este emis de o instituție competentă. În al doilea rând, există un pericol ca Elena Udrea să fugă dacă nu va mai fi în arest. 

Motivul pentru această decizie este că, potrivit documentelor, verdictul final al doamnei Udrea în România este de 6 ani de închisoare. De aceea există pericolul ca ea să se ascundă. Iar în al treilea rând, Curtea a discutat despre starea sa de sănătate și problemele pentru care a oferit documente.

Acestea pot fi tratate în detenție, iar procesul de extrădare este rapid. Durează 60 de zile de când a fost reținută. Asta este tot, decizia este finală. Nu poate face apel”, a declarat Borislava Radaoeva, ofițer de relații publice la Curtea de Apel din Sofia.

Săptămâna viitoare, marți, autoritățile bulgare așteaptă documente de la autoritățile din România cu privire la condițiile de detenție în care a stat Elena Udrea la noi în țară.

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole