"Încă din primul moment, Dan Diaconescu a spus că nu a săvârşit aceste fapte.
Există o prezumţie de vinovăţie care nu poate fi răsturnată în mod evident decât de o hotărâre judecătorească.
Am văzut dosarul, în măsura în care organul de cercetare penală mi l-a pus la dispoziţie.
Din probe, nu rezultă doza de certitudine necesară pentru ca să fie judecat.
Citeşte şi: Dan Diaconescu, escortat de Poliție la Constanța. A încercat să se ascundă de mascați în debara
Trebuie să recunosc că există o suspiciune rezonabilă fundamentată de declaraţiile celor două minore în cauză, că ar fi avut o asemenea activitate "regretabilă".
Printre dovezi sunt şi nişte imagini pe care le-am vizualizat şi eu, dar nu rezultă din acele imagini, sub nicio formă, existenţa vreunui act sexual, dar în contextul celor două declaraţii date de minore, repet, se poate presupune, dar fără a fi dovedit.
Este foarte probabil să avem o propunere de arestare preventivă formulată de către Parchet", a declarat Alexandru Morărescu, avocatul lui Dan Diaconescu, pentru Antena 3 CNN.