Antena 3 CNN Externe Avionul prăbuşit al lui Prigojin: Au fost găsite toate cele zece victime şi cutia neagră

Avionul prăbuşit al lui Prigojin: Au fost găsite toate cele zece victime şi cutia neagră

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 21:10 25 Aug 2023 Modificat la 21:12 25 Aug 2023

Anchetatorii ruşi au anunţat vineri că au găsit corpurile tuturor celor zece victime şi cutia neagră a avionului prăbuşit miercuri în regiunea Tver de la nord de Moscova, în care se afla Evgheni Prigojin, şeful grupului de mercenari Wagner, transmite AFP.

"Corpurile celor zece victime au fost găsite la locul accidentului de avion. Sunt în curs analize genetice moleculare pentru stabilirea identităţii lor.

Recorderele de zbor au fost preluate de anchetatori şi este în curs o examinare detaliată a locului", a comunicat pe Telegram comisia de anchetă. 

Pentagonul a declarat joi că este probabil ca Prigojin să fi fost ucis

Oficiali americani și occidentali au declarat că explozia avionului ar fi putut fi cauzată de o bombă sau de un alt dispozitiv amplasat în aeronavă, deși sunt explorate și alte posibilități, cum ar fi combustibilul alterat.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, în primele sale comentarii de la prăbușirea avionului, a vorbit despre moartea lui Prigojin, referindu-se la el la timpul trecut în timpul unei întâlniri televizate. "A făcut câteva greșeli grave în viață, dar a obținut și rezultatele necesare", a spus el.

Citeşte şi: Kremlinul neagă că a dat ordin pentru asasinarea lui Evgheni Prigojin. Dmitri Peskov: "O minciună absolută"

Prigojin a fondat și a condus grupul militar privat Wagner, care a obținut câștiguri semnificative pe câmpul de luptă în Ucraina, înainte de a organiza o revoltă împotriva conducerii militare a Rusiei în luna iunie.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole