Antena 3 CNN Externe Un avion adus din Rusia pentru stingerea incendiilor s-a prăbușit în Turcia. Nu există supraviețuitori

Un avion adus din Rusia pentru stingerea incendiilor s-a prăbușit în Turcia. Nu există supraviețuitori

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 16:17 14 Aug 2021 Modificat la 17:56 14 Aug 2021

UPDATE 17:30 Nu există supraviețuitori

Toți cei opt oameni aflați la bordul avionului prăbușit sâmbătă în sudul Turciei au murit, relatează presa internațională, citând Ministerul rus al Apărării.

Rusia va trimite o comisie a Ministerului Apărării pentru investigații la fața locului. De asemenea, reprezentanți ai Ambasadei ruse în Turcia ar urma să ajungă în zona dezastrului aviatic.

Avionul rus fusese trimis în Turcia în data de 8 iulie, pentru a ajuta la lupta cu incendiile de vegetație.

UPDATE 17:15 Cinci ruși și trei turci la bordul aparatului prăbușit

Ministerul rus al Apărării anunță că aparatul amfibiu model Beriev BE-200 s-a prăbușit în timp ce încerca să aterizeze în provincia Adana.

La bord se aflau cinci membri ai armatei ruse și trei ofițeri turci.

BE-200 este un aparat amfibiu produs în Rusia de compania Beriev.

Este un model intrat în serviciu în 2003, proiectat pentru intervențiile împotriva incendiilor, operațiuni de căutare și salvare, patrulă maritimă și transport de pasageri.

Se remarcă prin faptul că propulsoarele sunt amplasate deasupra aripii. Are un echipaj de doi piloți, o autonomie de 2.100 kilometri și o viteză maximă de 700 de kilometri pe oră.

Poate transporta 12.000 de litri de apă sau 72 de pasageri.

Știrea inițială

Potrivit publicației Hurriyet, care citează agenția Anadolu, aparatul s-a prăbușit în sudul țării, la Kahramanmaras.

La rândul său, agenția de știri Demiroren menționează că tragedia s-a produs în timp ce aeronava acționa într-o zonă împădurită a regiunii Bertiz.

La fața locului au fost trimise mai multe echipe de salvatori.

Anadolu îl citează pe guvernatorul provincial din Kahramanmaras, Omer Faruk Coşkun, care a declarat că aeronava fusese închiriată din Rusia pentru a ajuta la operațiunile de aducere sub control a focarelor de incendii în Kahramanmaras.

Avionul era operat de Direcția generală a pădurilor din Turcia.

Cauza prăbușirii urmează să fie investigată.

Incendiile masive de vegetație din Turcia au început la finele lui iulie și au distrus mii de hectare de pădure, mai ales în provinciile Mulga și Antalya, din zona litoralului.

Ministrul turc al pădurilor, Bekir Pakdemirli, anunța, joi, că 299 de incendii au fost aduse sub control după 16 zile de efort în care au fost implicați pompieri, elicoptere și avioane.

Incendiile, favorizate de un val prelungit de caniculă în zona Mediteranei, au omorât opt oameni.

După incendii, Turcia s-a confruntat cu inundații în urma unor precipitații masive iar numărul provizoriu al celor uciși de ape a ajuns, sâmbătă, la 40.

Etichete: avion turcia incendii
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole