Antena 3 CNN Externe Avion de pasageri prăbușit în SUA. Cel puțin nouă morți

Avion de pasageri prăbușit în SUA. Cel puțin nouă morți

<1 minut de citit Publicat la 10:12 01 Dec 2019 Modificat la 10:12 01 Dec 2019

Nouă persoane şi-au pierdut viaţa şi trei au fost rănite în urma prăbuşirii, sâmbătă noaptea, a unui avion de mici dimensiuni în statul Dakota de Sud din nordul SUA, informează duminică AFP şi Reuters citând informaţii apărute în mass-media americane.

Doi copii se numără printre persoanele care au murit în urma prăbuşirii avionului cu un singur motor de tip Pilatus PC-12, accident produs în faza de decolare a aparatului de zbor, potrivit NBC News.

Consiliul naţional pentru securitatea transporturilor (NTSB) a anunţat pe Twitter că anchetează "prăbuşirea unui Pilatus PC-12 în apropiere de Chamberlain".

Pentru regiunea în care s-a produs accidentul aviatic fusese emisă o alertă meteorologică privind producerea unei furtuni de iarnă.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole