Antena 3 CNN Actualitate Motivul pentru care un avion al unei companii aeriene din România a fost sechestrat pe un aeroport din Franţa

Motivul pentru care un avion al unei companii aeriene din România a fost sechestrat pe un aeroport din Franţa

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:20 23 Dec 2023 Modificat la 23:12 23 Dec 2023

Un avion la bordul căruia se aflau 303 pasageri indieni, care asigura o legătură între Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Nicaragua, este imobilizat de joi pe aeroportul din Vatry, în Marne (nord-est), din cauza unor ”suspiciuni de trafic de persoane”, anunţă vineri prefectura din Marne şi Parchetul din Paris, care a deschis o anchetă, în urma unei semnalări anonime, relatează AFP.

Această imobilizare a avut loc în urma ”unei semnalări anonime”, subliniază Parchetul din Paris, care verifică dacă ”elemente vor corobora” aceste suspiciuni.

Jurisdicţia Naţională Luptei împotriva Criminalităţii Organizate (JUNALCO) ”a preluat ancheta pentru a verifica dacă elemente vor corobora suspiciunea cu privire la trafic de persoane în bandă organizată, o infracţiune penală pasibilă de (până la) 20 de ani de închisoare şi amendă de (până la) trei milioane de euro”, precizează parchetul.

„Sechestrat” în urma unei sesizări anonime

”Ditrecţia Naţională a Poliţiei Frontierei (Oficiul Luptei împotriva Traficului Ilegal de Migranţi, OLTIM), Jandarmeria Transporturilor şi Brigada de Căutare din Vitry-le-François au fost cosesizate şi procedează la audieri şi verificări ale condiţiilor şi obiectivelor transportului de pasageri”, precizează parchetul.

Prefectura din Marne a anunţat într-un comunicat că acest zbor - al companiei române Legend Airlines - ”a rămas imobilizat pe pista aeroportului din Vatry, în urma aterizării (joi) după-amiaza” şi unei intervenţii a Brigăzii Jandarmeriei Transporturilor Aeriene la bord.

Prefectura a confirmat AFP că avionul era în continuare imobilizat la sol vineri după-amiaza.

Acest avion, de tip Airbus 340 (A340), ”care urma să efectueze o escală tehnică” la Vatry, ”avea la bord 303 pasageri de naţionalitate indiană”, precizează într-un comunicat prefectura.

Potrivit unei surse apropiate dosarului, care precizează că avionul s-a oprit la vatry pentru a realimenta cu carburant, aceşti pasageri indieni ar vrea să se ducă în America Centrală pentru a încerca să intre apoi în mod ilegal în Statele Unite sau Canada.

Prefectul din Marne a extins temporar - prin două decizii succesive, publicate joi seara şi vineri dimineaţa - zona de aşteptare a străinilor în sala de primire a aeroportului, unde pasagerii dispun, potrivit prefecturii, de ”paturi individuale”.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole