Antena 3 CNN Externe Imagini terifiante ale avionului Airbus A320 cu "nasul" distrus într-o furtună cu grindină | Pasagerii au crezut că nu mai ajung întregi la sol

Imagini terifiante ale avionului Airbus A320 cu "nasul" distrus într-o furtună cu grindină | Pasagerii au crezut că nu mai ajung întregi la sol

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 15:33 28 Oct 2022 Modificat la 15:36 28 Oct 2022

Aparatul Airbus A320 al companiei LATAM a efectuat o aterizare de urgență după ce geamurile cabinei piloților au fost avariate atât de rău încât au început să crape.

Cursa LA1325 decolase din Santiago de Chile cu destinația Asuncion, Paraguay, dar a fost deviată de furtuna puternică.

Clipuri distribuite pe Twitter arată cum aparatul, cuprins de turbulențe, se zguduia violent în timp ce pasagerii urlau de groază.

Meteorologul american Joel Young este unul dintre cei care au repostat imaginile terifiante, cu următoarea explicație:

"Momente îngrozitoare din interiorul unui avion lovit de o furtună cu grindină. În mod miraculos, avionul a aterizat după ce a pierdut un motor iar geamurile cockpitului au fost grav afectate".

Televiziunea Telefuturo din Paraguay a relatat că la bord se aflau 48 de persoane.

Avionul a reușit o aterizare de urgență la Luque, în Paraguay, miercuri noaptea, în jurul orei locale 23.

Incidentul s-a produs "în condiții de vreme extremă, neanticipate", potrivit Directoratului Aviației Civile din Chile.

"Pasagerii și echipajul sunt în stare bună", a comunicat LATAM Airlines Paraguay.

La sol, s-a constatat că "botul" aeronavei a fost, practic, distrus în timpul furtunii.

Agenția de specialitate din Paraguay și compania aviatică au demarat o anchetă.

[GAL layout="5"]
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole