Antena 3 CNN Externe Un avion cu 167 de oameni la bord a aterizat de urgenţă pe un câmp din Rusia

Un avion cu 167 de oameni la bord a aterizat de urgenţă pe un câmp din Rusia

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 10:54 12 Sep 2023 Modificat la 10:54 12 Sep 2023

Avionul, care aparţine companiei Ural Airlines, a efectuat o aterizare de urgenţă chiar pe un câmp.

Reprezentanţii Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă din regiunea Novosibirsk a explicat că la bordul avionului se aflau 167 de oameni, inclusiv 6 membri ai echipajului şi 23 de copii.

Imediat după aterizare, pasagerii au fost evacuaţi pe tobogane, iar ulterior au fost preluaţi de autobuze. Totodată, ei au fost examinaţi de echipajele medicale de intervenţie trimise la faţa locului.

Potrivit primelor informaţii, nu există persoane decedate sau rănite în urma incidentului. De altfel, pe imaginile surprinse de o martoră cu telefonul mobil se poate observa cum avionul Ural Airlines, care a aterizat pe câmp, nu a fost afectat în urma impactului.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole