Salvamontiştii atenţionează turiştii să evite activităţile în aer liber în contextul fenomenelor prognozate de meteorologi pentru weekend, fiind vorba despre două Coduri Galbene de ploi şi furtuni şi un Cod portocaliu de ploi torenţiale valabil de duminică dimineaţă până luni după-amiază, dar şi scăderi masive ale temperaturilor şi vânt puternic, informează Agerpres.
"Planificaţi-vă deplasările astfel încât să fiţi la adăpost în acest interval, evitaţi deci activităţile în aer liber. Dacă cumva vă prinde ciclonul pe afară, adăpostiţi-vă în zone sigure, ferite de copaci sau clădiri în construcţie", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont Sinaia.
De asemenea, salvatorii montani îi avertizează pe turişti să nu se angajeze pe firul văilor, punctând că ploile masive pot forma torenţi.
"Nu vă angajaţi pe firul văilor, chiar dacă le ştiţi seci de-o veşnicie: ploile masive anunţate (posibil >90 l/mp) pot transforma orice jgheab amărât într-un adevărat torent pe munte. Mai bine bucuraţi-vă de o duminică paşnică şi plăcută la adăpost (...). Nu puneţi pe nimeni în pericol în mod absurd!", arată sursa citată.
Autoritățile se pregătesc pentru inundații aduse de ciclonul care va lovi România la finalul acestei săptămâni. De asemenea, este așteptată și viitura de pe Dunăre, al cărei debit va fi influențat și de volumele mari de precipitații care sunt aștepate să cadă.
Sâmbătă - cod galben de ploi
Interval de valabilitate: 28 septembrie, ora 18 – 29 septembrie, ora 10
În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei și local la munte vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 50...60 km/h. Izolat vor fi vijelii și va cădea grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.
Sâmbătă - cod galben de furtuni
Interval de valabilitate: 29 septembrie, ora 10 – 30 septembrie, ora 22
Vremea se va răci accentuat în toată țara. La munte, la altitudini în general de peste 1700 m și cu precădere în Carpații Orientali, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
Duminică - cod portocaliu de furtuni
Interval de valabilitate: 29 septembrie, ora 10 – 30 septembrie, ora 12
În intervalul menționat, în nordul și estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei precum și în Carpații Meridionali și Orientali, vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50...90 l/mp și izolat de peste 100 l/mp.