Antena 3 CNN Actualitate Avertizare meteo: Revin ninsorile! Se strică vremea

Avertizare meteo: Revin ninsorile! Se strică vremea

S.T.
1 minut de citit Publicat la 12:25 26 Mar 2017 Modificat la 12:25 26 Mar 2017

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteo cod galben de intensificări ale vântului şi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, valabilă duminică, între orele 8:00 şi 20:00, în 20 de judeţe.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, în Carpaţii Orientali şi în cei Meridionali vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, local însemnate cantitativ, iar în special la altitudini de peste 1.500 m se va depune strat mai consistent de zăpadă.

Vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de peste 55-60 km/h, iar pe creste peste 70-80 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

Se vor afla sub cod galben judeţele Covasna, integral, şi, parţial, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Alba, Harghita, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Gorj, Hunedoara, Caraş-Severin, Vrancea, Buzău, Suceava, Neamţ şi Bacău.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis și o informare meteo de precipitaţii moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi brumă, valabilă de duminică, ora 3:00, până luni, la ora 10:00, în toată ţara.

Potrivit meteorologilor, începând din a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică (25/26 martie) precipitaţiile se vor extinde treptat şi vor cuprinde pe parcursul zilei de duminică (26 martie) centrul, sudul şi estul ţării, unde se vor cumula pe arii restrânse 15-20 l/mp. Va ploua, iar în Transilvania şi trecător în Moldova vor fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare.

De asemenea, îndeosebi pe parcursul zilei de duminică, în majoritatea zonelor, vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 50-60 km/h.

În a doua parte a nopţii de duminică spre luni şi în dimineaţa zilei de luni, în regiunile intracarpatice şi izolat în rest, se va produce brumă.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole