Antena 3 CNN Meteo Avertizare meteo ANM de furtuni şi ploi torenţiale! Harta zonelor afectate de fenomene meteo extreme

Avertizare meteo ANM de furtuni şi ploi torenţiale! Harta zonelor afectate de fenomene meteo extreme

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 07:30 31 Iul 2023 Modificat la 07:32 31 Iul 2023

O avertizare cod galben va rămâne în vigoare până la ora 10:00. 

În Banat, Crișana și Transilvania, și mai ales în Oltenia și Moldova va fi instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin perioade cu intensificări de scurtă durată ale vântului, rafale în general de 60...70 km/h, vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină. Cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat 30...40 l/mp. 

Astfel de fenomene vor fi și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse. Luni, 31 iulie, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în jumătatea estică, iar vântul va avea intensificări în extremitatea de sud-vest a țării. 

Totodată, până la ora 10:00, rămâne în vigoare și o avertizare cod portocaliu. 

În intervalul menționat, local în zonele montane, în vestul Transilvaniei și în nord-vestul Moldovei, vor fi perioade cu averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de peste 80 km/h), vijelii și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 30...40 l/mp și izolat de peste 50...60 l/mp. 

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole