Antena 3 CNN Meteo Avertizare meteo ANM în România! Cod galben de vreme rea pentru jumătate de țară

Avertizare meteo ANM în România! Cod galben de vreme rea pentru jumătate de țară

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 10:11 16 Apr 2024 Modificat la 11:16 16 Apr 2024

Avertizarea meteo ANM este valabilă de astăzi, 16 aprilie, ora 15, până mâine, 17 aprilie, la aceeași oră. 

În intervalul menționat, în Banat, sudul Crișanei, Transilvania și în zonele montane, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 55...70 km/h, izolat vijelii și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

Informare meteorologică de vreme rea pentru toată țara

Începând de astăzi, ora 14, până joi, la ora 20,  vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, la început în regiunile vestice și centrale, apoi și în rest.

Aceasta se va manifesta prin averse, trecător descărcări electrice și izolat grindină și vijelii, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 15...20 l/mp și izolat de 30...40 l/mp.

Vântul va avea local și temporar intensificări, marți (16 aprilie) în toate zonele, iar miercuri (17 aprilie) cu precădere în sud-est, cu viteze în general între 45 și 55 km/h, iar pe crestele montane de peste 70 km/h.

Vremea se va răci semnificativ, iar de miercuri după-amiază (17 aprilie), la altitudini de peste 1500 m precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare.

Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole