A murit pictorul Sorin Dumitrescu. Artistul a făcut ilustrația unor volume de Nichita Stănescu, cu care era și prieten
Publicat acum 2 ore si 7 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o informare de vânt puternic și averse moderate cantitativ.
Informarea meteo este valabilă până marți la ora 21:00.
Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze la rafală de 45-50 km/h, iar în Banat, Dobrogea şi la munte, pe arii restrânse, de peste 55-60 km/h.
Pe parcursul zilei de 12 septembrie, în Oltenia, Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei, la deal şi la munte, vor fi şi intervale de timp cu averse, descărcări electrice şi posibil grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 25-30 l/mp.