Antena 3 CNN Actualitate Social Avertizare ANM: Încep ninsorile joi după-amiază. Care sunt zonele vizate

Avertizare ANM: Încep ninsorile joi după-amiază. Care sunt zonele vizate

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 10:58 06 Apr 2017 Modificat la 10:58 06 Apr 2017

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de precipitaţii moderate cantitativ, predominant ninsori la munte şi intensificări ale vântului, valabilă în toată ţara de joi, ora 16:00, până sâmbătă, la ora 9:00. 

Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, vor fi precipitaţii mai ales în regiunile nordice, estice şi centrale, precum şi la munte, unde se vor cumula cantităţi de 15-20 litri/metrul pătrat şi, izolat, 25 litri/metrul pătrat. 

"Vor fi ploi, mai ales averse, şi se vor semnala descărcări electrice, iar în Maramureş şi Transilvania, începând cu dimineaţa zilei de vineri (7 aprilie) temporar precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare", menţionează ANM. 

În zona montană vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, mai ales la altitudini de peste 1.500 de metri, iar vântul va avea intensificări cu viteze de peste 70-80 kilometri/oră, viscolind şi spulberând zăpada, în special pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. 

Intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, cu rafale de până la 50-60 km/h. 

În cursul nopţilor de vineri spre sâmbătă (7/8 aprilie) şi sâmbătă spre duminică (8/9 aprilie) se va produce brumă local în Maramureş, Transilvania, Oltenia, nordul Munteniei şi pe arii restrânse în rest, precizează reprezentanţii ANM. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole