Antena 3 CNN Coronavirus Avertismentul medicului Virgil Musta: Dacă încă ne credem mai presus de ceea ce se întâmplă în Italia putem pierde pe mulți dintre cei dragi

Avertismentul medicului Virgil Musta: Dacă încă ne credem mai presus de ceea ce se întâmplă în Italia putem pierde pe mulți dintre cei dragi

1 minut de citit Publicat la 11:15 25 Mar 2020 Modificat la 11:15 25 Mar 2020

Doctorul infecționist a atras atenția că este important să luăm măsurile de prevenție necesare, pentru a nu ajunge să avem soarta Italiei. 

„Nu este deloc ușor să se găsească strategia ideală, important este totuși să luăm măsurile necesare pentru a permite sistemului nostru de sănătate să nu fie copleșit și să funcționeze în parametri optimi, pentru ca toți cei care necesită cu adevărat asistență medicală calificată să poată beneficia de ea. În caz contrar vom avea soarta Italiei. Săptămâna viitoare este una decisivă, una în care trebuie să acționăm eficient, în masă! 

Altfel, la sfârșitul săptămânii viitoare cazurile care vor necesita spitalizare pot fi atât de multe, încât se va instala rapid panica, va fi foarte greu să se mai facă ceva coordonat și fiecare va încerca să acționeze individual să încerce să se salveze cumva. Trebuie evitat cu orice preț acest scenariu pentru că șansele de reușită pe cont propriu, mai ales în cazurile care conduc la complicații sunt foarte mici. Dacă nu conștientizăm acum, în masă, că nu e de joacă, dacă încă ne credem mai presus de ceea ce se întâmplă în Italia (și nu numai), peste foarte puțin timp poate fi prea târziu, putem pierde pe mulți dintre cei dragi”, a semnalat Virgil Musta.

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole