Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Italiei că a fost emis un nou avertisment cu privire la înrăutăţirea condiţiilor meteorologice în diferite zone ale ţării, începând cu 13 ianuarie, cu precipitaţii, inclusiv sub formă de ninsoare şi vânt puternic.
Serviciul de Protecţie Civilă din cadrul guvernului a emis cod portocaliu de ploi abundente pentru centrul regiunii Umbria, precum şi cod galben pentru restul regiunii şi pentru Marche, Abruzzo, Lazio, Campania, Basilicata, Molise, Puglia şi partea vestică a regiunii Calabria, informează MAE într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.
Conform avertismentului, zone extinse din Italia meridională, dar şi regiunile Lombardia şi Piemonte vor fi afectate de vânturi puternice acompaniate de precipitaţii intense şi pe alocuri de furtuni. Începând cu după-amiaza zilei de 13 ianuarie, se pot înregistra precipitaţii sub formă de ninsoare la altitudini de peste 500 de metri, în regiunile Toscana, Lazio, Umbria, Abruzzo şi Molise, arată sursa citată.
Pentru informaţii actualizate cu privire la starea vremii, MAE reiterează recomandarea de a accesa site-ul Serviciului Meteorologic al Aeronauticii Militare italiene - http://www.meteoam.it/.
De asemenea, informaţii cu privire la condiţiile meteorologice şi condiţiile de călătorie sunt disponibile pe site-ul Serviciului de Protecţie Civilă, la adresa www.protezionecivile.gov.it.
Cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: (0039) 06 835 233 58; (0039) 06 835 233 56; (0039) 06 835 233 52; (0039) 06 835 233 44, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României la Roma: +393451473935.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://www.meteoalarm.eu/ro_RO/0/0/IT-Italia.html şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (disponibilă gratuit în App Store şi Google Play), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.