Antena 3 CNN Actualitate Avertismentul lui Putin: România și Polonia s-ar putea afla în raza de acțiune a rachetelor rusești

Avertismentul lui Putin: România și Polonia s-ar putea afla în raza de acțiune a rachetelor rusești

1 minut de citit Publicat la 09:25 28 Mai 2016 Modificat la 09:25 28 Mai 2016

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat vineri România şi Polonia că s-ar putea afla în raza de acţiune a rachetelor ruse, deoarece găzduiesc elemente ale scutului antirachetă american pe care Moscova îl consideră o ameninţare, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Vladimir Putin a făcut vineri cele mai dure declaraţii la adresa scutul american, atrăgând atenţia că Moscova a afirmat în repetate rânduri că va lua măsuri de retorsiune, însă Washingtonul şi aliaţii săi au ignorat avertismentele.

În cursul lunii mai, armata americană - care susţine că scutul antirachetă este necesar pentru apărarea împotriva Iranului, şi nu ameninţă Rusia - a inaugurat la Deveselu (sudul României) prima unitate din Europa unde este operaţională o componentă terestră a scutului antirachetă american. Acesta urmează să se extindă în Polonia.

"Dacă ieri în aceste zone din România oamenii pur şi simplu nu ştiau ce înseamnă să fii în raza de acţiune, de astăzi suntem forţaţi să luăm anumite măsuri pentru a ne asigura securitatea", a declarat Vladimir Putin la Atena într-o conferinţă de presă, organizată în comun cu premierul grec, Alexis Tsipras. "În aceeaşi situaţie se află şi Polonia", a continuat preşedintele rus.

Vladimir Putin nu a specificat ce măsuri concrete va lua Rusia, însă a subliniat că nu va face primul pas şi doar va răspunde la acţiunile Washingtonului. "Nu vom acţiona până când nu vom vedea rachete în zonele cu care ne învecinăm", a mai spus preşedintele rus.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole