Antena 3 CNN Externe Trei avertismente grave despre planul lui Putin | Războiul din Ucraina este doar începutul. Care este următoarea ţintă

Trei avertismente grave despre planul lui Putin | Războiul din Ucraina este doar începutul. Care este următoarea ţintă

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 23:17 30 Apr 2022 Modificat la 23:17 30 Apr 2022

Ministrul de externe rus acuză ţările Alianței Nord Atlantice că ele sunt cele care împiedică obținerea încetării focului şi tot ele sabotează negocierile prin instrucțiunile pe care le-ar da americanii şi britanicii autorităţilor de la Kiev.

Mai mult. acesta a lansat un avertisment privind şi furnizarea de arme în Ucraina.

Reamintim că ieri, premierul Nicolae Ciucă a spus că se analizează această posibilitate din partea României. 

"Diverse arme sunt trimise în Ucraina prin Polonia şi alte ţări NATO într-un flux nesfârșit (...) Acestea sunt retorici militante şi acțiuni inflamatorii din partea suporterilor vestici ai Kievului", spune Serghei Lavrov, ministrul rus de externe.

Pe de cealaltă parte Volodimir Zelensky, preşedintele Ucrainei, a venit şi el cu un avertisment spunând că Putin vrea, de fapt, să " dezmembreze Europa şi să obțină o lovitură la adresa democrației globale. Războiul din Ucraina este doar începutul". 

În același timp a mai venit şi un fost şef NATO, Richard Shirreff care spune că "vestul trebuie să se pregătească pentru cel mai rău scenariu cu Rusia. Iar cel mai rău caz este războiul cu Rusia. Prin pregătirea pentru cel mai rău scenariu, este mai probabil să fie descurajat Putin, fiindcă, în cele din urmă, Putin respectă tăria". 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole