Antena 3 CNN Externe Avertismentul lui Recep Tayyip Erdogan după o discuție la telefon cu Vladimir Putin: "Va fi un dezastru!"

Avertismentul lui Recep Tayyip Erdogan după o discuție la telefon cu Vladimir Putin: "Va fi un dezastru!"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 13:06 09 Aug 2023 Modificat la 13:09 09 Aug 2023

"Dacă se extinde războiul la Marea Neagră, va fi un dezastru pentru regiunea noastră", a spus Recep Tayyp Erdogan, citat de presa internațională.

Tensiunile din Marea Neagră s-au amplificat după ce Rusia a ieșit din acordul cerealier și a lansat o serie de atacuri furibunde cu rachete și drone, care au lovit regiunea Odesa și porturile ucrainene la Dunăre Reni și Izmail, în apropiere de România.

Ucrainenii, la rândul lor, au atacat cu drone maritime portul rusesc la Marea Neagră Novorossiisk și au avariat nava militară Olenegorski Gorniak.

Citește și: Mesajul transmis de Vladimir Putin lui Recep Tayyip Erdogan după atacul asupra portului ucrainean de la granița cu România

Rusia s-a declarat gata să revină în acordul cerealier la Marea Neagră, dacă sunt îndeplinite mai multe condiții. Între acestea, reprimirea undei bănci rusești în sistemul SWIFT, deblocarea activelor rusești înghețate în Occident și implementarea condițiilor privind exportul cerealelor și îngrășămintelor rusești, în legătură cu care Moscova se plânge că nu au fost aplicate.

După discuția cu Vladimir Putin, Recep Tayyip Erdogan a spus că soluția reluării acordului depinde de "respectarea promisiunilor de către Occident", raliindu-se, astfel, narațiunii oficiale a Moscovei.

"Săptămâna trecută, în cursul unei convorbiri la telefon cu domnul Putin, am luat cunoștință de cerințele Rusiei", a afirmat președintele turc la Conferința Ambasadorilor desfășurată la Ankara.

Erdogan nu a detaliat asupra cerințelor Rusiei, dar a insistat că responsabilitatea respectării promisiunilor făcute revine Occidentului.

"Măsurile care ar fi permis transformarea atmosferei pozitive create de către Inițiativa Mării Negre (acordul privind cerealele, n.r.) într-un armistițiu şi apoi într-un acord de pace pe termen lung nu au fost luate", a spus președintele turc.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole