Antena 3 CNN Externe Avertismentul lui Putin, după ce Finlanda și Suedia au fost invitate oficial în NATO

Avertismentul lui Putin, după ce Finlanda și Suedia au fost invitate oficial în NATO

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 14:04 30 Iun 2022 Modificat la 14:04 30 Iun 2022

Aflat în Turkmenistan, în prima sa vizită externă de la invadarea Ucrainei, Putin a avertizat că, dacă Finlanda și Suedia vor primi trupe NATO și infrastructură militară pe teritoriul lor, atunci Rusia va răspunde cu măsuri similare

"În ceea ce privește Suedia şi Finlanda, nu avem aceleași probleme pe care, din păcate, le avem cu Ucraina.

Nu avem dispute sau probleme teritoriale. Nu avem de ce să ne îngrijorăm cu privire la apartenența Finlandei şi Suediei la NATO. Dacă asta vor, foarte bine. Doar că trebuie să înțeleagă bine faptul că nu au existat amenințări la adresa lor, înainte.

Acum, dacă sunt mobilizate acolo contingente militare şi elemente de infrastructură, va trebui să răspundem cu aceeași monedă", a declarat Vladimir Putin.

El a reacționat și la informațiile privind carnagiul comis de armata rusă la Kremenciuk, unde a bombardat un mall aglomerat și a ucis cel puțin 20 de civili.

"Armata rusă nu lovește ținte civile. Nu e nevoie. Avem toate capacitățile necesare să aflăm exact unde se află ce ne interesează. Cu arme moderne, de înaltă precizie și cu rază lungă de acțiune, vom lovi acele ținte", a susținut președintele rus.

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole