Antena 3 CNN Coronavirus Avertismentul medicilor veterinari despre noul medicament anti COVID: ”Ivermectina are efecte cancerigene“

Avertismentul medicilor veterinari despre noul medicament anti COVID: ”Ivermectina are efecte cancerigene“

Andreea Cigolea
6 minute de citit Publicat la 10:30 26 Ian 2021 Modificat la 10:30 26 Ian 2021

Medicul Alexie a folosit Ivermectina şi în scop personal, dar şi pentru pacienţii de la clinica unde lucrează. Rezultatele sunt cel puţin încurajatoare.

Mulţi medici veterinari au reacţionat după ce au sesizat că stocurile de Ivermectină sunt epuizate în farmaciile veterinare. Medicul veterinar Ovidiu Roşu din Bucureşti susține că acest medicament folosit de fapt pentru animale, are efecte cancerigene. Ivermectina este, de fapt, un antiparazitar destinat strict animalelor. 

”Deşi cred cu tărie că medicii veterinari ştiu mai multă medicină umană decât medicii umani medicină veterinară, că se-ntâmplă ca oamenii tot animale să fie, vă rog din adâncurile existenţei mele profesionale de medic veterinar cu PhDeu în coadă, să nu ne mai asfixiaţi cu întrebări absurde şi total neetice şi ilegale despre funcţionarea produselor destinate animalelor la oameni şi să nu ne mai epuizaţi stocurile de ivermectină, destinate animalelor, pentru consum propriu!!! Medicul veterinar NU ARE VOIE să prescrie, să consulte, să sugereze, să ORICE oamenilor din pct. de vedere medical! Voi oamenii aveţi doctorii voştri şi la ei TREBUIE să vă duceţi să-i consultaţi! Noi ăştia cu dihăniile ne putem pierde dreptul de practică sau chiar să ne băgaţi la zdup dacă v-am face pe plac.  PS. La fel şi viceversa. Să nu vă pună naiba doctorilor de oameni să credeţi vreo secundă că aţi fi îndreptăţiţi să faceţi orice medical la animale doar că sunteţi doftori", a scris medicul veterinar Ovidiu Roşu pe pagina sa de Facebook.   

Unul dintre cei mai buni și cunoscuți medici veterinari din România: ”Este un medicament foarte toxic”

”Ivermectina nu e pentru oameni. Chiar și la animale se folosește precaut. Dacă nu se respecta concentrația corecta, animalul poate chiar și muri. Nu se folosește la toate animalele. Nu se poate face nicio concentrație pentru om, nu sunt studii pentru așa ceva. Indiferent ca vorbim despre greutate, vârsta animal vs om. In plus Poate avea efecte cancerigene. Este un medicament toxic, foarte toxic. Nu înțeleg de ce alți medici au alte păreri” a spus medicul Doru Safta, unul dintre cei mai buni și cunoscuți medici veterinari din România, la Antena 3. 

Ivermectina utilizată în tratamentul parazitozelor la animale, eficace în combaterea paraziţilor interni (generic - viermi)

"Văd că apar tot mai multe postări cu antidotul minune pentru Covid-19: Ivermectina. Antivacciniştii şi alţi atoateştiutori de pe paginile de socializare promovează această substanţă ca medicamentul care vindecă instantaneu cumplita pandemie. Din nefericire, am văzut chiar colegi de breaslă că promovează asta cu îndârjire. De aceea m-am hotărât să aduc aici lămuriri esenţiale pentru toţi cunoscuţii care îmi citesc postările. În primul rând să vă zic că iniţial şi eu am fost antivaccinare, pentru că nu aveam suficiente informaţii şi nu mi-a plăcut ideea cu obligativitatea vaccinării! Acum, după ce am studiat, citit şi documentat puternic în ultimele 30 de zile, atât de pe surse oficiale cât şi fanteziste, pot spune cu certitudine că mă voi vaccina. Pentru că, deşi există riscuri pe termen mediu şi lung, nimeni nu poate fi sigur azi de efectele secundare ale vaccinului, aceste riscuri sunt MULT mai mici decât riscul de a contacta virusul şi a face o formă gravă, chiar letală de boală", a explicat medicul Mureşan.

”Şi acum să lămuresc cu IVERMECTINA. Este o substanţă activă descoperită în 1975 şi aprobată pentru uz veterinar în 1981. Ea are utilizare în tratamentul parazitozelor la animale, fiind eficace în combaterea paraziţilor interni (generic - viermi), cu excepţia Fasciolei (viermele de gălbează) şi paraziţilor externi: pureci, căpuşe, păduchi şi râie. Există se pare şi un produs de uz uman - Stromectol, pe care, personal nu l-am văzut în nici o farmacie la noi. Nu cunosc nimic despre acest produs.   Cât despre utilizarea ivermectinelor de uz veterinar, indiferent de formă de prezentare, în tratamentul Covid-19 NICI NU POATE FI VORBA! Chiar dacă această substanţă are şi un efect imunostimulator, la animalele tratate este pur şi simplu un antiparazitar, deci NU omoară viruşii (virusurile). În plus noi, medicii veterinari avem stabilite clar protocoale privind administrarea la animale. Acestea prevăd un timp de aşteptare, de la administrarea Ivermectinei la animal până la consumul de produse, carne, lapte, ouă, de la animalul respectiv (de obicei mai mari de 30 de zile). Pentru că s-a constatat că deşi foarte bun ca antiparazitar, Ivermectina are efecte cancerigene prin acumularea în organism.   Iată de ce, dragi prieteni şi cunoscuţi, NU vă trataţi după zvonuri şi surse. Singura cale sigură de a evita infecţia cu Covid-19 rămâne vaccinarea!", a încheiat Petru Antonio Mureşan, medic veterinar în Cluj. 

Dr. Alexie: Iau lunar Ivermectină

"Iau Ivermectină lunar, nu numai eu, ci şi foarte mulţi medici. Previne îmbolnăvirea, dar nu neapărăat prin generare de anticorpi, aşa cum face vaccinul. Nivelul de Ivermectină rămâne în corpul nostru multe săptămâni şi nu se poate multiplica în celulele noastre, pentru că Ivermectina blocheză nişte proteine numite importine, care importă fragmente din virus în nucleu şi în citoplasmă şi nu-l mai lasă să se multiplice.

Din septembrie până în ianuarie am tratat foarte puţini pacienţi, pentru că spitalul ne-a blocat Ivermectina, pentru că National Institute of Health nu era de acord s-o folosim. Din 15 ianuarie am 50 pacienţi majoritatea au plecat, mai am câţiva în spital. I-am pus pe toţi din prima zi pe Ivermectină. Din cei 50 nu a ajuns niciunul la ATI, starea sănătăţii niciunuia nu s-a deteriorat - şi-i urmăresc cu atenţie.

Dr. Ion Alexie: Administrarea de Ivermectină, potrivită pentru cei în stadiile incipiente, pentru ca aceştia să nu ajungă la ATI

Părerea mea este următoarea: mulţi oameni în România nu vor să se vaccineze sau nu au vaccinul iar unii dintre ei nu se vaor vaccina niciodată. Pacienţii care nu sunt foarte bolnavi nu se califică pentru nuciun tratament de COVID.

Nu se califică pentru remdesivir decât dacă sunt hipoxici, nu se califică pentru dexametazonă - şi toate aceste tratamente se fac în spital. Important este să folosim Ivermectină pentru tratamentul celor care s-au infectat, dar care sunt în stadiile incipiente ale bolii, pentru a nu ajunge la terapie intensivă şi să încercăm să dăm la cei care nu vor să se vaccineze sau încă nu s-au vaccinat, până când se hotărăsc dacă se vaccinează.

Personal iau şi Ivermectină şi m-am şi vaccinat, pentru că sunt directorul secţiei Boli Infecţioase şi în fiecare zi mă întrebau 20 de oameni dacă m-am vaccinat, ca să facă şi ei ce am făcut eu", a spus Ion Alexie.

Gigi Becali: Încercăm să convingem Ministerul Sănătăţii să bage Ivermectină ca tratament

Folosirea Ivermectinei ca tratament împotriva infecţiei cu COVID a fost semnalată şi de omul de afaceri Gigi Becali. 

"Încercam să convingem Ministerul Sănătății să bage Ivermectina ca tratament, pentru că francezii și nemții l-au aprobat. Cu Ivermectina te vindeci cu 5 euro și e și de 10 ori mai bună. Nu o am în clinică, o dau doar prietenilor, nu se poate vinde oficial. La Arbidol nu e problerma, dar Ivermectina o cumpăr eu din Ucraina, costă 5 dolari.

Virusul e un fleac, e mai ușor ca o răceală, dar daca îl iei din timp, altfel te duci la ATI, nu te mai intelegi cu el. Eu sunt factor de acțiune, dacă mă lăsau pe mine, în 3-4 luni de zile era rezolvată treaba, băgam medicamente în farmacii să se vindece oamenii, cu 10 euro... Vedem că Arbidol e bun, Ivermectina putem să o producem noi, la fel și Arbidolul. Eu la mine în farmacie pot produce Ivermectina și Arbidol. Dacă mă organizam într-o lună de zile, făceam un laborator de fabricat și terminam cu COVID-ul."

Etichete: Ivermectina
Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole